Sfaturi și trucuri pentru a reaprinde pasiunea în viața de cuplu

Afecțiunea fizică este unul dintre cele mai importante aspecte ale unei vieți de cuplu echilibrate și împlinitoare.

Una dintre cele mai populare teorii din psihologie cu privire la dragoste este „Teoria triunghiulară a iubirii”, dezvoltată de Robert Sternberg. Potrivit acesteia, cele mai multe dintre relații se bazează pe trei piloni importanți: atașamentul, angajamentul și pasiunea. Pe măsură ce timpul trece peste cupluri, pare că primele două componente devin din ce în ce mai stabile, în vreme ce pasiunea ocupă treptat un loc secund și primește mai puțină importanță. Cu toate acestea, cei trei piloni țin în echilibru viața de cuplu și, de aceea, niciunul dintre aceste aspecte nu trebuie neglijat. Prin urmare, iată câteva ”trucuri” pe care le puteți folosi pentru a menține vie flacăra pasiunii.

1. Cunoașteți-vă corpurile

Cei mai mulți dintre noi au o perspectivă greșită asupra felului în care arată, iar acest lucru influențează felul în care ne simțim în propriile corpuri. Prin urmare, ca să vă bucurați pe deplin de toate senzațiile fizice, e important să vă cunoașteți foarte bine corpul, senzațiile acestuia și felul în care arată. Cel mai simplu mod de a face acest lucru este să vă așezați în fața oglinzii și să vă priviți, nu cu critică sau cu jenă, ci cu deschidere, dorință de explorare și respect față de propria persoană. Acest corp, așa cum îl vedeți, este ceea ce vă poartă prin viață, ceea ce vă oferă susținere și plăcere, așa că merită să fie iubit exact așa cum este.

2. Importanța educației sexuale

O viață sexuală satisfăcătoare începe de la siguranța și respectul față de propria persoană și față de partener, iar toate acestea au la bază o informare corectă. Ați putea fi tentante să căutați informații pe forumuri, de exemplu, dar nimeni nu poate garanta acuratețea informațiilor prezentate în astfel de thread-uri de discuție. Prin urmare, discutați deschis cu medicul ginecolog – este cea mai bună sursă de informații din acest punct de vedere, iar cabinetul său este un spațiu sigur, în care e indicat să vă simțiți libere să adresați întrebări intime.

De exemplu, medicul vă poate spune mai multe lucruri despre bolile cu transmitere sexuală, inclusiv despre acelea care se manifestă tardiv sau care se manifestă doar la unul dintre parteneri. Puteți primi recomandări de analize complete care trebuie efectuate anual, precum și recomandări despre modalitățile de prevenire și tratament.

De asemenea, e important să înțelegeți felul în care poate să apară o sarcină, în ce moment al lunii sunteți fertile și cum vă puteți da seama de aceste lucruri și în cazul menstruațiilor neregulate.

Atunci când apare suspiciunea că a avut loc fecundarea, primul lucru pe care trebuie să îl faceți este un test de sarcină Surecheck. Acestea sunt elaborate cu tehnologia specială „Colloidal Gold” care garantează o precizie de peste 99% a rezultatului, încă din prima zi de întârziere a ciclului menstrual și indiferent de momentul zilei în care alegeți să faceți testul. Testele de sarcină Surecheck funcționează prin detectarea prezenței hormonului hCG (gonadotropina corionică umană) în urină. hCG este produs de celulele care înconjoară embrionul în curs de dezvoltare, începe să-și facă apariția în organism la aproximativ o săptămână de la concepție și poate fi detectat în urină.

În cazul în care aveți menstruații neregulate, testul de sarcină poate fi făcut la 19 zile de la data presupusului moment al concepției – dacă testul arată un rezultat negativ, îl puteți repeta după 48 de ore pentru mai multă certitudine.

3. Discutați cu partenerul

Pasiunea nu înseamnă doar dorință fizică, ci și intimitate emoțională. Prin urmare, este extrem de important să vă puteți exprima dorințele liber față de persoana iubită și, la rândul vostru, să îl încurajați pe celălalt să vorbească deschis despre fanteziile, dorințele și limitele sale. De asemenea, nu e deloc de neglijat faptul că astfel de discuții sincere pot fi momente delicioase de preludiu, mai ales dacă teoria este urmată și de demonstrații practice. Atât timp cât gesturile de pasiune sunt primite și demonstrate liber, în deplină siguranță și cu consimțământ explicit, nimic nu ar trebui să fie tabu.

4. Fiți constante cu privire la metoda de contracepție

Indiferent de metoda pe care o alegeți, trebuie să știți că niciuna nu este 100% sigură. În timp ce toate celelalte protejează doar împotriva unei sarcini neplanificate, singura metodă care oferă protecție şi față de infecțiile cu transmitere sexuală este prezervativul, atât feminin, cât și masculin. Varianta ideală de protecție trebuie să se potrivească stilului de viață, dar și organismului fiecăruia dintre parteneri. E important de știut că eficiența spermicidelor poate fi scăzută dacă se folosesc anumite produse de igienă intimă. De asemenea, există un risc (minor) ca prezervativele să se rupă dacă acestea nu au fost depozitate sau folosite corespunzător, iar pilula contraceptivă poate să nu fie eficientă în combinație cu anumite medicamente. Cu toate acestea, eficiența metodei contraceptive va crește dacă aceasta este folosită constant și urmând indicațiile oferite de medic și de producător.

5. Afecțiunea fizică în dormitor și în afara dormitorului

Desigur că cele mai multe cupluri aleg să își trăiască fanteziile și dorințele în dormitor. Cu toate acestea, afecțiunea fizică demonstrată permanent și prin alte modalități poate ține vie pasiunea în viața de cuplu. Dincolo de activitatea sexuală regulată, la fel de importante sunt sărutările aprinse, îmbrățișările și mângâierile. De exemplu, nu plecați niciodată de acasă fără să vă oferiți un sărut pătimaș care să conțină în el promisiunea unei nopți încinse.

6. Masturbarea

Vorbeam mai sus despre cât de important este să vă iubiți și să vă apreciați corpul, iar masturbarea este un obicei care poate fi de ajutor în acest sens. Este cea mai bună modalitate prin care vă puteți explora corpul și prin care descoperiți ce vă face plăcere, pentru ca mai apoi să puteți împărtăși cu partenerul toate aceste lucruri. Cele mai multe dintre femei ajung aproape întotdeauna la orgasm prin masturbare, iar metodele sunt diferite pentru fiecare. Există, desigur, metoda clasică, în care vă folosiți mâinile, dar în egală măsură vă puteți folosi de dispozitive erotice. În ultimii ani, gama s-a diversificat surprinzător de mult și astfel aveți oricând la îndemână dispozitive de diferite mărimi, atât pentru stimulare internă, cât și pentru simulare externă.

7. Variați pozițiile sexuale

Pe măsură ce vă cunoașteți corpul, dar și partenerul, prindeți curaj să explorați mai multe poziții. Acestea pot varia nu doar în funcție de dispoziție, ci și de felul în care ați învățat că funcționează corpul vostru. Dacă pentru o parte dintre femei e suficientă stimularea externă pentru a ajunge la orgasm, altele pot atinge culmile plăcerii prin penetrarea dintr-un anumit unghi astfel încât penisul să stimuleze punctul G. Cea mai bună metodă pentru a descoperi în ce categorie vă încadrați este să experimentați diferite poziții sexuale.

8. Faceți exerciții Kegel

Exercițiile Kegel sunt o serie de contracții voluntare ale mușchilor pelvieni care contribuie la o mai bună susținere a organelor interne, dar care, în același timp, ajută la îmbunătățirea vieții sexuale. Cu timpul și cu exersare, există femei care pot ajunge la orgasm în momentul practicării acestor exerciții. Cel mai bun moment pentru a le face este după golirea vezicii urinare. Efectuarea concretă a exercițiilor constă în încordarea zonei pelviene în același mod în care încordați mușchii din această zonă pentru a opri eliminarea urinei. Execuția corectă presupune mișcare doar în această zonă, fără să încordați abdomenul sau fesele. Cea mai simplă modalitate de a testa corectitudinea efectuării exercițiilor Kegel este să introduceți un deget în vagin. Dacă simțiți contracții în jurul degetului, înseamnă că acestea sunt făcute corect.

9. Relaxați-vă

În cele din urmă, este foarte important să vă relaxați și să vă deconectați de la lucrurile cotidiene care v-ar putea împiedica să vă bucurați de intimitate. De altfel, puteți îmbina ritualurile de relaxare cu preludiul. De exemplu, ați putea să vă bucurați împreună de o baie fierbinte și aromată sau să evadați împreună pentru o noapte la un hotel cu centru spa care să ofere tratamente pentru cupluri.

Indiferent cât de prinse ați fi cu sarcinile zilnice, nu neglijați nevoia de pasiune și de intimitate din viața de cuplu. Dincolo de angajamentul luat reciproc, de sprijin și de dragoste, afecțiunea fizică este unul dintre cele mai importante aspecte pentru o viață în doi echilibrată și împlinitoare.

foto conrado/ Shutterstock


Kudika
26 Octombrie 2022
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.


Setari Cookie-uri