Postat pe: 3 August 2008, ora 10:20
Mi-am pierdut virginitatea la 20 de ani in apartamentul in care stateam cu chirie cu cateva colege de facultate..ne cunosteam doar de cateva zile,dar la prima strangere de mana am simtit ca el este cel in care pot avea incredere(mi-era frica de contactul in sine).La fel,am vrut sa fac pasul asta doar pt a scapa de un complex,credeam ca dupa pot fi tot EU,cea dintotdeauna,dar...nu a fost asa..A fost o seara magica,uneori ma gandesc ca nu as regreta niciodata pasul asta..am ramas impreuna insa dupa o perioada am aflat ca el inca o mai iubeste pe fosta si ca inca mai pastreaza leg,dar ca a fost ranit prea tare ca sa o mai poata ierta..am trecut peste..Este primul barbat din viata mea si inca imi doresc sa ramana asa,cu toate ca m-a ranit enorm,m-am simtit oarecum folosita..il iubesc,e tot ce imi doresc,dar stiu ca niciodata nu voi insemna pt el ce a insemnat fosta..niciodata nu ma iubi la fel,niciodata nu voi insemna totul pt el..Am fost balsam pt sufletul sau ranit,cu toate ca acum imi spune ca a juns sa ma iubeasca..dar..Acum imi pare rau cand realizez ca tot ce mi-am dorit de la un barbat a fost sa ma iubeasca si sa ma pretuiasca asa cum sunt,sa insemn totul pt el,sa fiu eu acea femeie care ii marcheaza viata,sa fie unicul meu barbat..(sunt o romantica si o traditionalista,cred...
)Dar nu a fost sa fie asa,acum trebuie sa ma multumesc cu mai putin decat sa-mi pierd sufletul pt alte iluzii..El este mereu intre 2 luntre,mereu indecis,il simt uneori cum se gandeste la fosta,il simt ca e departe,si simt ca nu va fi niciodata cu adevarat doar al meu..O parte din el a ramas in trecut si nu o pot recupera de acolo..Acum nu mai stiu ce sa cred,nu mai stiu ce sa fac,ne merge cam rau in ultima perioada,imi spune ca ies din inima lui cu fiecare certa..am renuntat la el si a renuntat la mine de nenumarate ori,ne ranim reciproc enorm,cu toate astea nu ne simtim intregi unul fara altul.Mi-a spus sa plec pt ca vrea sa se impace cu fosta,dar dupa o sapt ne-am impacat,spunandu-mi ca s-a inselat in privinta ei,ca a ramas aceeasi.L-am iertat si am crezut ca inca mai avem o sansa,dar de fapt nu pot sa uit noptile in care facea dragoste cu mine si-mi spunea ca ma iubeste, iar a 2 zi o suna pe cealalta si-i spunea acelasi lucru(ea este in Danemarca cu o bursa pt 3 ani,nu este in tara)..nu pot uita mail-urile si msjele pe care i le trimitea cu toate ca locuim impreuna..nu pot uita facturile enorme in care vorbea si cate 3 ore cu ea..Dupa ce ne-am impacat lucrurile s-au schimbat,nu a mai repetat greselile,mi-a spus ca si-a dat seama ce vrea,dar..m-a ranit prea mult,l-am iertat dar nu pot uita..
Nu stiu cat de coerenta am reusit sa fiu si imi cer scuze daca nu am fost asa,dar scriind lucrurile astea mi-am reamintit de toata durerea prin care m-a facut sa trec,fara ca macar sa o fi meritat..Acum stau si ma gandesc daca nu sunt cumva doar prostuta si idealista care crede ca prima dragoste va fi si ultima..


Nu stiu cat de coerenta am reusit sa fiu si imi cer scuze daca nu am fost asa,dar scriind lucrurile astea mi-am reamintit de toata durerea prin care m-a facut sa trec,fara ca macar sa o fi meritat..Acum stau si ma gandesc daca nu sunt cumva doar prostuta si idealista care crede ca prima dragoste va fi si ultima..