Setari Cookie-uri

Sa lupt sau sa renunt la el?

Aceasta este intrebarea pe care mi-o adresez de ceva vreme incoace…Este prima oara cand scriu pe acest forum deoarece simt nevoia disperata de a fi ajutata si de a afla parerile voastre in legatura cu situatia prin care trec. L-am cunoscut pe B. acum 6 luni, iar o luna mai tarziu am ajuns sa fim impreuna. Eu am 25 de ani, el are 31 si vine dupa mai multe relatii esuate, ba mai mult decat atat, anult trecut a plecat in Timisoara (el fiind in Craiova) la fosta prietena cu gandul sa se casatoresca, insa aceasta s-a razgandit si l-a parasit. De atunci s-a inchis in el, a intrerupt orice legatura cu prietenii, sta numai in casa, este practic singur…Tot anul trecut a avut un anevrism si a suferit doua operatii pe creier… Eu ma simt foarte bine cu el, imi ofera linistea pe care eu o caut de multa, multa vreme, este tandru si atent su mine, facand anumite gesturi si fapte pe care nimeni nu le-a facut pana acum pentru mine. Insa, de cand suntem impreuna am iesit decat de 3 ori in oras ceea ce este enorm de putin, iar in momentul in care ii zic sa iesim imi spune ca nu are chef sa iasa, ca este obosit (probabil de la anevrism i se trage), ca nu suporta sa vada lume in jurul lui, in special femei (cam misogin, dar am avut niste discutii pe tema asta si a incetat cu ele ) si ca ii este rusine sa se intalneasca cu persoanele cunoscute si sa vada cum a fost si cum a ajuns. Toate astea ma dau peste cap si ma fac sa cred ca el este marcat de faptul ca la parasit fosta si ca inca mai traieste acolo, undeva, in trecut…Nu stiu ce sa fac, daca sa continui aceasta relatie sau sa o las balta, nu stiu daca il iubesc, dar stiu ca tin enorm de mult la el si sunt momente cand de abia astept sa il vad, sa ma imbratiseze si sa ma sarute. Sper sa ma puteti ajuta intr-un fel sau altul. Va multumesc!
wildcat19
Postat pe 8 Iulie 2009 16:00
De la: wildcat19, la data 2009-07-08 16:00:14Aceasta este intrebarea pe care mi-o adresez de ceva vreme incoace…Este prima oara cand scriu pe acest forum deoarece simt nevoia disperata de a fi ajutata si de a afla parerile voastre in legatura cu situatia prin care trec. L-am cunoscut pe B. acum 6 luni, iar o luna mai tarziu am ajuns sa fim impreuna. Eu am 25 de ani, el are 31 si vine dupa mai multe relatii esuate, ba mai mult decat atat, anult trecut a plecat in Timisoara (el fiind in Craiova) la fosta prietena cu gandul sa se casatoresca, insa aceasta s-a razgandit si l-a parasit. De atunci s-a inchis in el, a intrerupt orice legatura cu prietenii, sta numai in casa, este practic singur…Tot anul trecut a avut un anevrism si a suferit doua operatii pe creier… Eu ma simt foarte bine cu el, imi ofera linistea pe care eu o caut de multa, multa vreme, este tandru si atent su mine, facand anumite gesturi si fapte pe care nimeni nu le-a facut pana acum pentru mine. Insa, de cand suntem impreuna am iesit decat de 3 ori in oras ceea ce este enorm de putin, iar in momentul in care ii zic sa iesim imi spune ca nu are chef sa iasa, ca este obosit (probabil de la anevrism i se trage), ca nu suporta sa vada lume in jurul lui, in special femei (cam misogin, dar am avut niste discutii pe tema asta si a incetat cu ele ) si ca ii este rusine sa se intalneasca cu persoanele cunoscute si sa vada cum a fost si cum a ajuns. Toate astea ma dau peste cap si ma fac sa cred ca el este marcat de faptul ca la parasit fosta si ca inca mai traieste acolo, undeva, in trecut…Nu stiu ce sa fac, daca sa continui aceasta relatie sau sa o las balta, nu stiu daca il iubesc, dar stiu ca tin enorm de mult la el si sunt momente cand de abia astept sa il vad, sa ma imbratiseze si sa ma sarute. Sper sa ma puteti ajuta intr-un fel sau altul. Va multumesc!
tu stii cel mai bine ce simti, incearca sa mai discuti cu el,incearca sai arati ca viata merge inainte si ca merita sa o traiesti,
kudika030058
Postat pe 8 Iulie 2009 16:15
O sa ai mult de munca cu el si nu uita de cele 2 operatii , ce urmari vor avea mai tarziu sa nu ajungi sa traiesti langa un nebun daca deaja spui ca are depresii. Vezi ce spune sufletul tau si alege singura ce sa faci.
valivieru96
Postat pe 8 Iulie 2009 16:23
Hmmm...Ar trebui sa fie mandru ca are o relatie noua.Sa te scoata in oras, sa-l vada toti cunoscutii ce prietena frumoasa are....Sa va bucurati din plin , de iesiri, de excursii, de plimbari..de vremea frumoasa de afara... Ori a ramas blocat de esecurile cu prietenele , ori inca nu s-a refacut dupa operatii.Asta tu stii mai bine. Dar daca vrei sa afli mai multe si singura poti sa mergi la un psiholog si explici care este problema ta.Sunt sigura ca vei primi raspunsuri si de aici. Parintii lui? Cum se impaca cu ei?
ZanaZanelor
Postat pe 8 Iulie 2009 16:24
Dragã wildcat, trebuie sã fii în continuare lângã el !

Pentru tine, dar ºi pentru el ! Are încã nevoie de tine. În cazul vostru sunteþi fericiþi pentru cã tu ºtii clar care-s problemele ! Sunt cazuri asemãnãtoare, în care nu ºtii care-i problema ºi ce sã faci cu partenerul ...

Faptul cã nu vrea sã iasã din casã, sã fim serioºi, se mai întâmplã cu mulþi oameni ! Nu-nsemanã nimic.
Ia-ntreabã-l anume cum a fost ºi cum a ajuns ? De ce îi este ruºine ? ªi chiar dacã-i este, supne-i sã mai ieºiþi mãcar un pic, undeva aproape într-un local simplu, cã vrei ºi tu sã mergeþi în oraº ... se-nmoie el pânã la urmã, aºa pentru tine :).

Probabil este misogin tot din cauza relaþiilor nefericite, ceea ce-nseamnã cã el în sinea lui nu are ceva fundamental împotriva femeilor.

Despre faza cã el trãieºte în trecut ºi nu ºtii ce sã faci, ei bine trebuie sã-l scoþi de-acolo :) El este încã prea supãrat ºi ºi-a cam pierdut speranþa c-o sã aibã o relaþie frumoasã, dar dacã te vede cã vrei sã-l ajuþi ºi sã fii lângã el o sã se rãzgândeascã ! :)
toughy
Postat pe 8 Iulie 2009 16:27
De la: ZanaZanelor, la data 2009-07-08 16:24:00Hmmm...Ar trebui sa fie mandru ca are o relatie noua.Sa te scoata in oras, sa-l vada toti cunoscutii ce prietena frumoasa are....Sa va bucurati din plin , de iesiri, de excursii, de plimbari..de vremea frumoasa de afara... Ori a ramas blocat de esecurile cu prietenele , ori inca nu s-a refacut dupa operatii.Asta tu stii mai bine. Dar daca vrei sa afli mai multe si singura poti sa mergi la un psiholog si explici care este problema ta.Sunt sigura ca vei primi raspunsuri si de aici. Parintii lui? Cum se impaca cu ei?


Din pacate, tatal lui a murit acum 6 ani, iar cu mama lui nu vorbeste foarte mult...A avut o copilarie cam zdruncinata....tatal a mai avut o relatie cu o alta femeie multi ani de zile, nedivortand de mama lui, aceasta lasandu-l sa creasca alaturi de bunici pe care nu ii suporta (si ii dau dreptate pentru ca bunica lui este o acritura de femeie si la ea doar banii conteaza), deoarece tatal era cu serviciu la Resita si locuia impreuna cu concubina lui...ce mai pot spune...cuvintele sunt de prisos...Oricum, el si acum sufera de cand i-a murit tatal si la un an de la moartea lui s-a apucat de tigari si fumeaza 2, 3 pachete pe zi...Si, in plus, cand a trebuit sa plece in Timisoara , nici mama lui si nici bunicii nu au fost de acord si nu l-am spijinit nici moral si nici financiar, deoarece trebuia plateasca chiria acolo in avans si de atunci s-a inrautatit si mai mult relatia pe care o avea cu ei, spunandu-mi la un moment dat ca din cauza mamei lui, fosta s-ar fi razgandit pentru ca ar fi zis de fata cu ea ca el isi lasa familia si serviciu si pleaca dupa ea, desi si in Tim. avea serviciul asigurat....
wildcat19
Postat pe 9 Iulie 2009 14:09
toughy...tot ce spui tu acolo este total adevarat, este ca si cum ai fi fost alaturi de noi...Intr-adevar, el are nevoie de mine, mi-a zis acest lucru de cateva ori, dar eu vreau sa fiu femeia pe care sa o iubeasca, nu pe care sa isi planga suferinta, iar in unele momente chiar am ajuns sa cred acest lucru...Poate ideea ca vruia sa renunte la tot pentru fosta ma face sa cred acest lucru sau poate sunt eu prea exagerata si de aceea ma gandesc atat de mult la lucrul acesta. Eu sunt destul de introvertita si am suferit cateva deceptii de-alungul anilor si nu mai pot sa accept multe si sa imi deschid sufletul din teama sa nu mai sufar inca o data....
wildcat19
Postat pe 9 Iulie 2009 14:46
daca intradevar tii la el, si iti doresti sa fie fericit si vrei sa fie alaturi de tine incearca sa ii ceri ajutorul intr-o problema de orice natura. daca te va ajuta acest lucru va va apropia putin dar nu insista
atlasul22
Postat pe 9 Iulie 2009 15:38
nu vreau sa te dezamagesc...ceva asemanator li sau intamplat unchiilor mei,ea vroia sa iasa si el nu ptr k tot timpul venea obosit de la munca..pana la urma au divortat si ea a ramas cu copilul,acum el are pe altcineva,si incearka sa nu mai faca ce facea,sa iasa mai mult cu prietena..
bianka__benet_helwa
Postat pe 21 Iulie 2009 01:16
e posibil ca mai noi toate sa vrei sa continui relatia cu el ..pentru ca tu crezi ca il poti schimba sau mai bine zis VINDECA .acum practic asta este scopul tau,dar ce ai face daca ai stii ca el niciodata nu se va schimba? ai continua relatia cu el? iti doresti pe viitor sa ramai intr-o astfel de relatie ,din care cu timpul iti va fii din ce in ce mai greu sa iesi?
din cate spui tu esti o persoana careia ii place sa iasa in oras,si nu e nimik rau...iti spun din proprie experienta ca refuzurile lui de a iesi se vor transforma in frustrari din partea ta pe care mai tarziu le vei revarsa asupra lui,nestiind de ce...pentru ca pana atunci i le-ai acceptat.
si inca ceva noi te putem ajuta cu idei ,pareri ,sfaturi ,dar desi neplacut si poate descurajator am sa-ti spun: RASPUNSUL ESTE TOT LA TINE...imi doresc sa continui asa? sau merit mai mult?
ionelaela
Postat pe 24 Iulie 2009 17:47
nu stiu ce sa-ti mai zic daca a recunoscut ca are nevoie de tine inseamna ca totusi insemni ceva pentru el dar sfatul meu este sa nu te mai chinui pe tine si sa incerci sa-ti cauti fericirea in alta parte. eu am alta dilema vorbesc cu fata de un an ieri i-am implinit si pana cum 3 sapt parintii ei nu stiau acest lucru si nu vor sa auda ca fata lor vorbeste cu mine. aceasta a fost dorinta ei si am respectat-o. ea este la facultate anul 1. de 2 sapt au trimis-o la tara ca sa stea departe de mine. partea cea mai rea este ca acolo unde este ea nu este semnal la mobil si am vb cu ea de doua ori cand era intr-o vizita intr-un alt sat. ce sa fac eu?
atlasul22
Postat pe 25 Iulie 2009 17:05
Parerea mea este ca probabil se gandeste la femeia aia si poate ca n-a uitat-o poate ar fi bine sa se intalneasca cu ea si sa lamureasca lucrurile.Este posibil ca tu sa tii la el doar ca la un prieten si nu ca la un iubit dar doar tu stii ce simti.Sfatul meu este sa nu te simti obligata sa stai cu el si sa vorbesti cu el despre femeia aceea si ce simte el pt. ea.Daca inca o iubeste ar fii bine sa il lasi si daca simte ceva pt. tine si tu pt. el sa fiti fericiti.
serene
Postat pe 25 Iulie 2009 21:49
De la: wildcat19, la data 2009-07-08 16:00:14Aceasta este intrebarea pe care mi-o adresez de ceva vreme incoace…Este prima oara cand scriu pe acest forum deoarece simt nevoia disperata de a fi ajutata si de a afla parerile voastre in legatura cu situatia prin care trec. L-am cunoscut pe B. acum 6 luni, iar o luna mai tarziu am ajuns sa fim impreuna. Eu am 25 de ani, el are 31 si vine dupa mai multe relatii esuate, ba mai mult decat atat, anult trecut a plecat in Timisoara (el fiind in Craiova) la fosta prietena cu gandul sa se casatoresca, insa aceasta s-a razgandit si l-a parasit. De atunci s-a inchis in el, a intrerupt orice legatura cu prietenii, sta numai in casa, este practic singur…Tot anul trecut a avut un anevrism si a suferit doua operatii pe creier… Eu ma simt foarte bine cu el, imi ofera linistea pe care eu o caut de multa, multa vreme, este tandru si atent su mine, facand anumite gesturi si fapte pe care nimeni nu le-a facut pana acum pentru mine. Insa, de cand suntem impreuna am iesit decat de 3 ori in oras ceea ce este enorm de putin, iar in momentul in care ii zic sa iesim imi spune ca nu are chef sa iasa, ca este obosit (probabil de la anevrism i se trage), ca nu suporta sa vada lume in jurul lui, in special femei (cam misogin, dar am avut niste discutii pe tema asta si a incetat cu ele ) si ca ii este rusine sa se intalneasca cu persoanele cunoscute si sa vada cum a fost si cum a ajuns. Toate astea ma dau peste cap si ma fac sa cred ca el este marcat de faptul ca la parasit fosta si ca inca mai traieste acolo, undeva, in trecut…Nu stiu ce sa fac, daca sa continui aceasta relatie sau sa o las balta, nu stiu daca il iubesc, dar stiu ca tin enorm de mult la el si sunt momente cand de abia astept sa il vad, sa ma imbratiseze si sa ma sarute. Sper sa ma puteti ajuta intr-un fel sau altul. Va multumesc!



un rezumat poti sa faci ?
Tazmanian
Postat pe 25 Iulie 2009 21:53
stati impreuna?daca vrei sa iesi in oras cu prietenii te lasa?nu are nimic de comentat?
kudika039595
Postat pe 28 Iulie 2009 14:27
De la: Tazmanian, la data 2009-07-25 21:53:38
De la: wildcat19, la data 2009-07-08 16:00:14
un rezumat poti sa faci ?



De ce? Daca ti se pare prea mult nu citi, nu esti obligat sa faci acest lucru....
wildcat19
Postat pe 11 August 2009 14:41
De la: kudika039595, la data 2009-07-28 14:27:04stati impreuna?daca vrei sa iesi in oras cu prietenii te lasa?nu are nimic de comentat?


Nu imi zice nimic daca ies cu prietenii sau cu colegii de serviciu, insa au mai fost cateva iesiri din partea mea,cand ii ziceam ca "ma duc" in club , nu "mergem" , dar fara intentie, deoarece fiind obisnuita cu refuzurile lui omiteam sa il mai intreb, probabil stiind ca raspunsul va fi nu...iar acest lucru nu prea ii pica bine si se vede nevoit sa imi reproseze asta cam de fiecare data cand purtam o discutie mai aprinsa....
wildcat19
Postat pe 11 August 2009 14:49
De la: atlasul22, la data 2009-07-25 17:05:49nu stiu ce sa-ti mai zic daca a recunoscut ca are nevoie de tine inseamna ca totusi insemni ceva pentru el dar sfatul meu este sa nu te mai chinui pe tine si sa incerci sa-ti cauti fericirea in alta parte. eu am alta dilema vorbesc cu fata de un an ieri i-am implinit si pana cum 3 sapt parintii ei nu stiau acest lucru si nu vor sa auda ca fata lor vorbeste cu mine. aceasta a fost dorinta ei si am respectat-o. ea este la facultate anul 1. de 2 sapt au trimis-o la tara ca sa stea departe de mine. partea cea mai rea este ca acolo unde este ea nu este semnal la mobil si am vb cu ea de doua ori cand era intr-o vizita intr-un alt sat. ce sa fac eu?


Cateodata ma gandesc sa il las, sa renunt la el, ca ma amagesc singura si mai devreme sau mai tarziu tot la despartire se va ajunge, dar e ceva ce ma tine langa el si ma face de fiecare data cand iau decizia de a pune punct sa continui sa lupt...Am o decizie greu de luat si sper sa aleg varianta cea mai buna pt mine, desi uneori problemele lui de sanatate ajung sa ma depaseasca si sa ma faca sa ma gandesc dc are sens sa ma condamn singura la o astfel de viata.....

In ceea ce te priveste pe tine, daca aceasta a fost alegerea ei, de a renunta la tine, eu zic sa o respecti si sa treci peste...poate nu este suficiect de puternica sa lupte pt tine sau poate depinde foarte mult de parintii ei si nu vrea sa se impotriveasca lor.
wildcat19
Postat pe 11 August 2009 14:58
tu iesti singura persoana care poate sa al ajute io zic sa ramai langa iel si sa al faci sa uite trecutul dar ai grije sa nu ajungi si tu ca el
cel_mai_fin_baiat
Postat pe 27 Noiembrie 2009 18:14
Iubita,ai chef sa trtezi nebuni de la varsta asta???Las-o balta...Apropo,ce s-a mai intamplat?
kudika019386
Postat pe 27 Noiembrie 2009 18:47
Las-o pe ea sa lupte pentru tine.
Tu i-ai respectat dorinta de a tine relatia voastra secretaã.
Acum este randul ei sa-ti arate ca tine la tine.
Un an este prea mult inseamnã cã nu a vrut sã vorbeascã despre relaþia voastrã.
În ziua de azi nu existã distanþã, nici motive de genul nu "existã semnal" ºtie ea unde este semnal dacã vrea.
gabika
Postat pe 28 Noiembrie 2009 18:24
Va multumesc tuturor pentru sfaturile date....Nu am mai scris nimic deoarece nu vruiam sa mai recitesc ceea ce am scris la vremea respectiva....Totul s-a terminat....cu 3 luni in urma, a fost dureros pentru mine, dar pentru el a fost de 10 ori mai mult si asta nu pentru ca avea ceva sentimente referitoare la mine, ci pentru ca i-am distrus sansa de a fi fericit, exact aceste cuvinte mi le-a spus...nu ma merita, mi-am dat seama ce punea la cale si inca mai "plateste" pentru suferinta pe care mi-a adus-o...o persoana de nimic. Acum sunt foarte bine, pentru mine viata merge inainte si tot ce a fost urat ramane in urma, ca o simpla amintire.....

Inca o data, multumesc mult tuturor.

Sarbatori fericite si un An Nou cu cat mai multe impliniri!!!!
wildcat19
Postat pe 17 Decembrie 2009 15:12


Draguta mea, ESTI ATAT DE TANARA...CRED CA E PACAT SA-TI INCHIZI VIATZA, MAI ALES CA NUESTI SIGURA CA IL IUBESTI. Ai viatza inainte Oare dece l-a parasit logodnica, te-ai intrebat? Mai gandest-te. ITI DORESC SARBATORI LINISTITE!
Lulusa
Postat pe 17 Decembrie 2009 17:47
draga mea...foarte bine ai facut..sunt cam in aceiasi situatie ca si a ta..inca ma luapt sa ies din relatie care dureaza deja de 2 ani!!!:(
kudika_943974
Postat pe 27 Noiembrie 2013 17:29

Recomandari

Subiect Mesaje Ultimul Mesaj
Oare diferenta de varsta e o problema ? 235 De la: alinabubi 16 Octombrie 2010 23:48
O barfa la un pahar de Lipton Ice Tea 4 De la: kudika_10344 22 Noiembrie 2012 12:54
confuza.... 10 De la: yumalai 17 Februarie 2010 08:02
SEMNE; COINCIDENTE SAU DOAR IMAGINATIA MEA??? 15 De la: l_diana_c 1 Iunie 2009 15:45
Femeile maltratate... 104 De la: km3lia1981 4 Iulie 2012 15:34