cea mai dificila alegere din viata

ventricul lateral ;corn posterior ;12.41 plus talusvalgus drept,piciorequin stang

un sfat va rog......

dana_dana09 Postat pe 19 Mai 2010 09:25
ok SHHH.merci pentru sfaturi.oricum...licenta,de unde s-o am luata daca sunt in 1-ul an?mi-am gasit un ginecolog bun.urmeaza toate analizele saptamana aceasat sau cea viitoare.l-am vazut si pe bebe pentru a 2-a oara (prima oara mi-au zis ca e baiatel dar medicul la care sunt acum mi-a arat clar ca va fi fetita),i-am auzit si inimioara cum ii batea....sa speram ca totul va fi ok si ca analizele vor iesi bine.i-am luat si primele haiinute (bineinteles ca albastre-de-acum vor deveni roz) cu niste bani pe care i-am mai avut eu pusi deoparte pentru cu totul altceva dar nu-mi pare rau nici o secunda ca am renuntat eu la acel ceva pentru lucrusoarele lui.din contra...si in ceea ce priveste consolidarea relatiei cu parintii dupa ce voi naste.....sincer nu sper (ultima lor idee,sa ma trimita intr-un centru maternal din bucuresti....sa nu afle lumea si sa-l dau cuiva dupa nastere-stat,adoptie MAI ALES DACA E FATA).sedinta de familile...nu ai cu cine sa te intelegi.ii suna frate-meu zilnic de acolo si le zice sa ma lase in pace.ma lasa cateva ore.dimineata sau seara incep iar.macar daca nu eram inca gravida sa zici ca suportam altfel toate mizerile astea.plangeam,ma consumam singura.dar asa trebuie sa ma gandesc si la fiinta aia mica sa nu-i fac rau si sa incerc sa nu pun la suflet.dar credeti-ma ca e imposibil.nu stiu daca exista cineva sa auda numai mizerii din partea propriilor parinti si sa nu puna la suflet.pur si simplu nu mai stiu cum sa-i evit numai ca sa numa vada si sa inceapa iar cearta.m-am saturat....acum ii astept pe cei de la protectia copilului sa vina.am fost la ei pentru a vedea cum pot depunde o cerere pentru acceptarea in centrul maternal de aici (numai la ei o pot depune) si nici nu vreau sa ma gandesc ce-o sa se intample dupa ce pleaca.ei vin cu scopul de a-i mai tempera (nu le-am cerut eu asta dar asa e procedura) dar ii tempereaza numai cat sunt prezenti ei.numai cu vorba.dupa ce vor pleca sa vezi cearta si balamuc.ce le-o f facut doamne copilul asta de-l urasc asa de mult?pe mine ii inteleg ca ma urasc dar pe el....nici nu s-a nascut si deja il vor "disparut"....
tu ai nevoie de liniste. daca vezi ca nu se mai poate si fratele tau te poate ajuta sa te muti atunci fa'ti bagajelul si pleaca. daca va fi ca parintii tai sa se razgandeasca o vor face chiar daca tu esti mutata. pt copil nu mai cumpara haine (nu am tinut niciodata la superstitii) limiteaza'te la a'i lua cateva schimburi, sa ai un costumas cu care sa'l scoti la medic si unde mai trebuie dus si in rest axeaza'te pe biberoane, pampersi, cadita si ceva produse pt spalat (eu am folosit numai de la johnsons baby sau dalin). cand dispui de banuti cumpara din timp ce ai nevoie. nu mai pune la suflet tot ceea ce ti se intampla, asa m'am stresat si eu si numai in certuri am tinut'o toata sarcina si am nascut un baietel foarte nervos, foarte capricios tot stresul si toti nervii pe care i'am avut cat am fost gravida mi'au iesit pe ochi. ti'am scris acum cateva zile un mesaj privat in care ti'am lasat adresa mea de mail. da'mi un semn sa vb in privat.
Shhh Postat pe 19 Mai 2010 10:02
Sunt placut impresionata de decizia luata... si sper sa ramai la fel de hotarata si de acum incolo! Daca parinitii nu-si vor schimba atitudinea dupa nasterea celui mic, asta e! Mergi inainte ca ei pierd. Am un caz asemanator in familie, matusa mea, mezina familiei, ramasese insarcinata, a nascut si apoi parinitii, bunicii mei au fortat-o sa dea fetita spre adoptie, lucru pe care la si facut. SI ghici ce? Bunica mea regreta decizia si in ziua de azi, ca sa nu mai spun ca matusa mea, desi acum are o alta fetita tot simte un gol in suflet din cauza celuilalt copil. Asa ca... oricat de tentant ti se poate parea la momentul respectiv, cel mai bine e sa cresti tu singura bebelusul... si sa vezi cand va fi mare si te vei madri cu el. Cel mai bine sa accepti ajutorul fratelui tau, felicitarile mele, pentru el, a inteles ca in astfel de momente ai nevoie de cineva care sa-ti fi alaturi si nu sa te certe! Parintii nu inteleg? Problema lor! Atata timp cat tu te-ai straduit nu ramane decat sa-si dea si singuri seama ce greseala fac incercand sa indeparteze mica faptura de tine! Si desi nu iti dai seama probabil, este nevoie de tarie de caracter pentru a merge mai departe in situatia ta. Priveste partea buna a lucrurilor, acum ai pentru cine sa lupti, va fi in viata ta cineva - copilul - care te va iubi mai mult decat orice si asta iti va da putere de fiecare data cand iti va fi greu!

devyl_is_crying Postat pe 20 Mai 2010 09:32
draga dana , chiar m-a impresionat povestea ta...si eu care credeam ca eu am probleme ca nu ma baga un tip in seama... in momente ca cele prin care treci tu iti dai seama ce inseamna cu adevarat greutatile vietii, imi pare rau ca trebuie sa treci prin asa ceva si mai ales sa nu ai pe nimeni alaturi de tine. stiu ca esti inca la o varsta prea frageda ca esti un copil care va avea un copil...poate nu inseamna nimic pt tine sfatul unei necunoscute dar nu renunta la acest copil...este o mica parte din tine care tot timpul iti va lipsi, impreuna veti trece peste toate, gandeste-te ca acea mogaldeata te are doar pe tine sa il protejezi si sa il iubesti cu adevarat. stiu ca ti-e foarte greu acum, mai ales ca nu ai nici sprijinul parintilor, daca as fii in locul tau cred ca as simti la fel pt ca si eu locuiesc tot cu parintii si tot la tara( stiu cum e lumea), dar eu cred ca trebuie sa lupti pt el pt ca e al tau si in final vei vedea ca si parintii tai se vor inmuia si il vor iubi la fel de mult cum te iubesc pe tine, acum sunt si ei indurerati, suparati dar le va trece cu siguranta cand il vor cunoaste. sper sa te ajute sfatul meu si sa nu faci ceva ce vei regreta mai tarziu, tine-l langa tine iubeste-l, protejeaza-l lupta pentru el si vei vedea ca toate se vor rezolva cu ajutorul lui Dumnezeu, sti cum se spune ca ca Dumnezeu niciodata nu ne da mai mult decat putem duce. Ai grija de tine si de cel mic:*
Allexis Postat pe 21 Mai 2010 21:26
scumpa mea alexis..sincer nu cred ca se vor inmuia...pentru ca daca pana acum a fost situatia cum a fost si ma bazaie la cap zilnic sa dau copilul...acum au ajuns si la amenintari...anume: pot sa raman cu ei acasa pana nasc.dupa aceea,sa ma duc unde vreau daca nu vreau sa renunt la copil...ei ma vor inapoi...dar...singura.oricum eu la copil nu renunt...imi e indiferent daca ma dau ei pe usa afara sau nu.eu oricum pastrez copilul asta.nu vreau sa ma bat cu pumnii in cap peste cativa ani ca l-am dat la leagan si ma blesteama ca numai viata buna nu are acolo.pentru ca stim cu totii (din auzite sau nu) ca nu e chiar usoara viata la orfelinat (pentru ca acolo va ajunge intr-un final).mai am timp cateva saptamani sa ma gandesc in ce parte sa o iau.cel mai bine,gandesti la rece fara deranj,fara sa stea nimeni pe capul tau...iar eu nu stiu cat de la rece voi putea gandi cu ei pe capul meu zilnic.
dana_dana09 Postat pe 22 Mai 2010 20:16
Ma bucur ca ai luat aceasta hotarare, vei vedea ca nu iti va parea rau si ca indiferent daca vei avea parte de ajutor din partea parintilor tai sau nu cel mic iti va da intotdeauna putere sa treci peste orice si sa mergi mai departe. multa bafta :*
Allexis Postat pe 24 Mai 2010 10:52
De la: dana_braila09, la data 2010-05-14 15:43:49buna ziua.nici nu stiu cum sa incep...am ajuns la un moment din viata cand am de facut o alegere pe care as fi preferat sa n-o fac eu.sa nu fiu eu cea care hotaraste ce e bine si ce e rau.am nevoie disperata de un sfat,de o luminita dupa care ma pot ghida.am sa va sun despre ce e vorba in cateva cuvinte.am 20 de ani,sunt din braila,sunt in anul 1 la limbi straine si nu lucrez nicaieri (am lucrat dar s-a inchis afacerea si a trebui sa plecam iar alte locuri de munca se gasesc majoritatea la videochat-uri si plecari in strainatate) si in urma cu 7 luni am facut un gest necugetat,o prostie...sunt 100 %constienta de asta si de aceea va rog sa nu ma judecati.am fost judecata pana acum de "x" ori si nu stiu daca ati mai avea loc si voi la rand....in fine.acum 7 luni am ramas insarcinata..sarcina despre care nu am stiut nimic timp de cateva luni pt.simplul fapt ca nici nu s-a vazut (nici in prezent nu se vede prea mult.)..menstruatia nu era prima data cand intarzia pt.ca am in acelasi timp hipertiroidie si sunt cam obisnuita cu asa ceva...greturi sau stari de genul nu am avut in perioada asta.mi-am dat intr-un tarziu seama ..pe la 4 luni jumate cand deja incepuse sa se vada si am tacut.iera o parte din mine care vroia si nu in acelasi timp sa fie adevarat.intre timp m-am depspartit de tatal copilului...si am ajuns in luna a 7-a de sarcina.au aflat si parintii mei (locuiesc cu ei dar nu si-au dat sema pt ca v-am zis.burtica e f.mica) si parac le-a picat cerul in cap de cand au aflat.(au si motiv).locuim undeva in "zona de tara",deci nu in oras iar parerea stului e f.importanta pt ei intrucat sunt niste oameni repectabili aici care au o proasta la usa.adica eu.mai am 2 luni in care sa ma gandesc ce voi face cu creatura aceea micuta din mine.de crescut nici nu poate fi vb.fara ajutor din parte parintilor. (ceea ce e imposibil,v-am zis) iar de tatal copilului nici macar nu mai vreau sa aud.sa-l omor?sa-l abandonez?criminala nu sunt ca sa-i pun o punga pe cap si sa-l duc sa-l ingrop in padure....a mai ramas o varianta.abandonul...si acum vine marea intrebare.cum voi putea eu sa-l abandonez dupa ce o sa vad ghemotocul ala pe care l-am purtat in pantece atat timp?cum?credeti-ma ca nu e zi sau noapte sa nu plang si sa ma gandesc la el.nici nu mai stiu ce sa zic...cred ca o sa ajung la spitalul de nebuni in curand.oricum,multumesc ca m-ati ascultat.va doresc sa nu treceti vreodata prin ce trec eu acum.dana Te inteleg perfect pentru ca eu am trecut deja prin situatia ta. Pe scurt, la 22 ani am ramas gravida, ma despartisem de tatal copilului inainte de a sti asta si nici nu am vrut sa ma impac cu el, am vrut cu orice pret sa pastrez copilul, dar am avut de ales intre copil si parintii mei. Eram somera, nu aveam casa mea. Pentru ca am decis sa pastrez copilul, tatal meu m-a dat afara din casa cand eram in 4 luni si din acel moment pt el am fost ca si moarta. Am avut zile in care nu stiam daca voi avea ce manca sau unde dormi, dar am reusit sa trec peste toate. La 7 luni m-am internat cu amenintare de nastere prematura si in maternitate am aflat de un program la un leagan de copii in care se primea mama si copilul. Am uitat sa precizez ca asta se intampla totusi acum 15 ani. Am fost si m-am interesat la acel leagan, le-am expus situatia, s-a facut o ancheta sociala si m-au primit in leagan. Am stat un an acolo cu baiatul. Nu dormea cu mine in camera, dar de la ora 7 dimineata pana seara dupa ce adormea, eu stateam cu el. Eu i-am vazut si primul zambet si primul gangurit si primii pasi. Am fost sfatuita de toate asistentele de acolo sa-l dau spre adoptie, dar am refuzat. Eu a trebuit sa plec din leagan dupa un an si copilul a mai ramas pana la 2 ani cand l-am luat definitiv acasa. Pentru ca statusem atat timp acolo, eram de-a.... "casei" :) si deci nu aveam program de vizita fix, asa ca ma duceam zilnic pe la el. Intre timp, cand baiatul meu avea un an, m-am intalnit intamplator cu tatal meu pe strada care a considerat ca e un semn de Sus si ne-am impacat, iar de atunci parintii mei m-au ajutat foarte mult. Asa ca acum am un baiat de 15 ani care termina clasa a 8 a si nu am regretat niciodata ca l-am pastrat. Acum am o garsoniera cumparata de parintii mei, un serviciu bunicel si... niciun regret :)
arahne Postat pe 26 Mai 2010 00:21
buna fetelor....au mai trecut cateva zile...situatia a ramas cam aceeasi din pacate.adica,ai mei nu vor sa accepte cu nici un chip ca nu mai pot schimba nimic acum...as avea nevoie de ajutor din partea voastra pentru ce deja eu si gandacelul ne apropiem cu pasi repezi de 1 intalnire.imi e cam greu pentru ca nu am mai facut niciodata asta dar situatia e de asa fel incat nu prea am de ales...fac un apel la voi cele care ati fost mamici sau aveti rude/cunostinte care au avut copii mici,daca ma puteti ajuta cu niste hainute sau accesorii pt nou nascuti (fetite sau baietei-pt mine nu conteaza culoarea) pe care nu le mai folositi sau le-au ramas mici gandaceilor vostri..am reusit sa mai cumpar cate ceva pentru bebe din banii mei si din banii pe care fratele meu mi i-a trimis,dar...totusi ar mai fi destule de luat si nu vreau sa abuzez de bunatatea si intelegerea lui f.mult pentru ca vor fi altele mai scumpe de cumparat in timp si ....pana la urma nu are nici o obligatie sa ma ajute la fel cum nu aveti nici voi.sper sa ma intelegeti si sa nu ma condamnati ca am indraznit sa va cer sa ma ajutati dar pur si simplu nu am la cine sa apelez.ai mei nu ma ajuta cu nimic (nici 1 leu nu am mai vazut de la ei de ceva timp)...pentru orice,ma gasiti aici pe forum sau imi puteti lasa un msg in privat.multumesc anticipat.aveti grija de voi.
dana_dana09 Postat pe 28 Mai 2010 10:18
Este trist sa vezi cum un bebel atat de mic nu are parte de tot suportul si sprijinul. Si ma refer la bunici, care il condamna gratiut cand el are nevoie de atat afectiune inca din burtica! Eu am 23 de ani si o fetita (sunt atat de mandra cand zic asta) de 2 luni jumate. Inceputul n-a fost USOR DELOC, am plans mult in primele luni chit ca parintii erau alaturi. Mi-era reama, desi imi dorisem copilul (doar ca nu acum, pt ca situatia cu taticul lui era teribil de incerta si urata). Toate s-au rezolvat avand incredere ca fac alegerea cea mai buna. Iubitul meu a acum foarte alaturi de noi si am castigat o familie frumoasa. Am o minunatie de copil, e minunat sa fii mamica indiferent care e situatia! Curaj, intotdeauna vei fi multumita ca ai ramas langa puiul tau. Iti umple viata, ti-o implineste a. i. nimic nu mai conteaza pe lume. NIMIC!!
milka_b Postat pe 7 Iunie 2010 14:04
si...te au dat afara din casa pana la urma?
tumblin Postat pe 8 August 2011 20:00

Recomandari

Subiect	Mesaje	Ultimul Mesaj
O placa de par	12	De la: _vio_ 25 Mai 2011 21:01
intrebre	17	De la: yayame89 9 Octombrie 2009 22:56
Sarcina oprita in evolutie...	38	De la: kudika_1012859 1 Noiembrie 2016 08:28

Accidentele rutiere tot mai multe....	13	De la: roz5bule6lila7 27 Mai 2009 16:37
exercitii pt gravide	5	De la: kudika_nikole 15 Ianuarie 2012 01:55