Relație imposibilă?

Voteaza:
 
necunoscut Avatarul lui necunoscut

1 mesaj
Membru din: 1/01/1970

Salut, sunt Cristi, tocmai am terminat liceul. Povestea mea legată de relație începe din liceu...mai exact clasa a 12-A . Eu, un băiat singur, ne mai având relații oficiale înainte. Eram admirat în anonim de o fată: drăguță, cu bun simț, care știe să iubească, eu, neștiind asta. Pur și simplu mă admira de ceva timp, mai exact din clasa a 11-A, chiar sfârșitul clasei a 10-a. În fine, trec la subiect. Totul a început cu un răspuns la un sondaj pe insta story al acestei fete (răspunsul meu fiind "NAH", dintre acesta și "DA"). Am primit apoi un mesaj: "de ce NAH? 😛". Și așa am continuat să vorbim...La un moment dat, nu știam ce să fac, pentru că eu aveam în gând, ca idee, alte 2 fete, dar nu ca obsesie, pur și simplu eu nu am căutat relații, tocmai, pentru că știu că la vârsta asta, relațiile nu prea țin, și s-ar fi putut încheia, cu sentimente rănite. Fata aceasta, era pur și simplu înnebunită după mine, se obseva asta, încă din clasele anterioare, când se uita la mine. Ehh, și uite așa, am ales o pe ea, pentru că mi a plăcut cel mai mult. Am format un cuplu cu ea, fără a-i propune, ci pur și simplu am sărutat-o. M-am atașat de ea, și, zic eu, și ea de mine. Ea A mai avut relații înainte (plus că are 20 de ani, mai iar eu având 18), și a spus că s-au sfârșit ca ea fiind dezamăgită. Eu unul, nu stau cu oricine, nu îmi pierd timpul aiurea cu oricine... ea mi s-a părut specială, am fost cu ea la munte, am petrecut timp împreună...singurul lucru pe care nu l-am făcut din punct de vedere al petrecerii timpului, a fost să o chem la mine acasă. Pur Și simplu nu mi place ca ai mei să se bage în treaba mea ( asta probabil ține de rușinea aceea). Mi Am făcut relația oficială, mai puțin față de familia mea. Ea se simțea puțin aiurea, și cum că mi ar fi rușine cu ea, dar nu era așa. La munte m am simțit cu ea cel mai bine, cred că a fost vârful meu la care m-am simțit iubit. Înainte de munte, la o lună de relație, mi a spus că ea vrea să studieze în străinătate. Mi-a picat cam prost...
-Eu: "și atunci de ce ai mai vrut să fim împreună?"
-Ea: "Păi, pur și simplu așa am simțit"
Am continuat relația...după munte, adică după două luni de relație, am ieșit afară, într un parc, stând de seara până dimineața, cu toate că distanța dintre noi era cam de 30 km. În acea seară am stat foarte mult împreună, Și am vorbit chiar despre lucrurile care ne plac, ba chiar a spus că nu a mai fost cu un băiat care sărută asa bine ca mine, și nici nu a făcut o Să se simtă așa bine (mă refer la alte acte sexuale. A spus nu s-a mai culcat cu nimeni inainte, dar nici cu mine nuba făcut o, pentru că nu am insistat eu. Pur si simplu eu stăteam cu ea pentru cine era, nu pentru sex). Făceam tot posibilul să stau cu ea, așa cum își dorea și ea. De la un timp, începuse să se răcească, și a spus că intuiția îi spunea că am pe altcineva. Asta pentru că nu prea vorbeam noi așa mult, nu insistam eu, tocmai pentru a nu crea acea senzație de plictiseală. Mai mult ne bazam pe petrecerea timpului împreună, pe sentimente, nu pe vorbit.
A spus chiar că a neglijat prioritățile și a stat numai de relație( referitor la învățat). Un final după trei luni nu am despărțit și a spus că i s-a luat, și că nu am depus destul efort, oricum. Într-adevăr, nici nu m-am exteriorizat cu ce am simțit, iar ea a văzut doar în exterior. Revenind la studii am decis să studiezi și eu în afară, iar ea a spus că nu îi plac persoanele care doar spun, dar nu fac( ceea ce nu e cazul meu, dar ea asta încă crede probabil). m-am gândit să dispar, Și să nu o mai caut...ceva ce denotă obsesie. Voi ce credeți, mai putem forma o relație? Mai ales că eu am rămas la ideea dea studia în afară. Mă gândesc că o să i pară rău la un moment dat, pentru că nu văd de ce i-ar părea bine. Mă scuzați că am scris mult, dar e ceva ce am pe suflet, și am simțit să spun. Aș putea vorbi mai detaliat undeva în privat. Mulțumesc!
Raporteaza abuz de limbaj