Capitol III neales (alta varianta)

Variantele

Femei vs. Barbati

Capitolul III Un sunet strident parca ii despica capul in doua, dar cu toate acestea ochii refuzau sa se deschida sa vada ce se intimpla.Buimaca fiind, realiza ca este ceasul pe care il pusese cu o seara inainte sa sune, parca cu un gest reflex. Cu o seara inainte scapase de valul de intrebari ce se napustisera asupra ei, dar astazi o lua de la capat.Un al doilea tiriit strabatu casa. Era soneria.Cit de punctuali erau cei de la politie cind era vorba sa tortureze prin intrbarile lor pe cineva. Realiza ca nici ceasul nici soneria nu aveau sa se opreasca si isi aduna toate puterile pentru a se ridica. Stabatu casa care parea atit de tacuta, poate prea tacuta, si in cele din urma deschise usa. In prag erau aceiasi oameni din seara precedenta. Se indrepta cu pasi greoi spre bucatarie lasind usa deschisa in urma ei. Isi lua o cana si isi turna cafea. Nu ii venea sa creada cu cita usurinta evoluau lucrurile.Facea totul cu un gest mecanic -Am putea continua discutia de aseara? Vocea dura si rece din spatele ei o facu sa se intoarca bruc. Uitase de cei pe care ii lasase la usa. Se aseza pe scaunul din fata ei intr-un gest de capitulare. -Nu stiu ce ar mai fi ramas nespus aseara. Politista se apropie de ea si cu un ton care voia sa insufle compasiune continua: -Ne pare rau pentru pierderea dumneavoastra, dar nu putem continua ancheta fara a fi pusi la punct cu tot ce stiti. Maya privii spre cea care i se adresase. In ochii Mayei se citea neincrederea. Stia ea oare ce era in sufletul Mayei? Stia ea cum este sa-ti vezi tot viitorul spulberat in citeva minute?Dar nu, acestea nu contara prea mult pentru interlocutorii ei. Intrebarile incepura sa curga asupra ei in suvoaie ce nu puteau fi oprite. Maya privea in gol si raspundea mecanic. Capul ii pulsa cu atita putere incit credea ca in orice moment ii va exploda. Nu putea gindii limpede. Simtea cum peretii camerei parca se string in jurul ei sufocind-o. Oare cum avea ea sa suporte totul . -Ajunge! Sa o lasam singura! Singura�Cuvintul o aduse la realitate. Il auzise ca prin vis, insa impactul fu asemeni unui pahar ce se loveste se ciment. Ochii ei verzi se ridicara uimiti spre salvator. Chipul lui nu ii era de loc familiar. Era un barbat care parca nu isi avea locul intre ceilalti conlocutori. Putea fi foarte usor luat drept fotomodel. Barbatul inal, suplu, cu parul de culoarea mierii de toamna, cu ochii de un albastru intens si vocea grava o facu sa uite de tot. Simtea ca se topeste in adincul privirii lui. Era singurul din incapere care in ciuda vocii grave si a infatisarii dure o facea sa se simta linistita si in siguranta. -Ne cerem scuze domnisoara Maya. Va intelegem durerea si cred ca vom putea amina acest interogatoriu si dupa inmormintare. Aveti grija de dumneavoastra�nu se stie �s-ar putea sa fiti in pericol avind in vedere cercurile in care se invirtea iubitul dumneavoastra- continua barbatul care o facuse sa isi piarda rationamentul pentru citeva clipe. Dupa plecarea lor Maya se indrepta sleita de orice puteri spre dormitor. Avea o multime de lucruri de pus la punct si asa cum spusese si politaiul era�singura. * Dupa o acea zi incarcata Maya in sfirsit statea acum pierduta in intunericul camerei, pe camnapea cu un pahar de gin in mina. Nici chiar acum nu putea gindii limpede. Totul se intimplase cu repeziciune. Era ca si cum cineva uitase un film dat pe rapid. Nimic din ce se intimplase nu avea nici un sens. Moartea parintilor, moartea iubitului� Iubitului? Oare chiar il iubise? Nu putea da un raspuns clar. Nici ei nu ii era clar. Daca il iubise nu trebuia sa o afecteze moartea lui? Ei bine nu, nu simtea nimic. Totul era un gol imens. Nu simtea nimic mai mult decit ar fi simtit pentru un strain. Parintii? Parintii o lasasera singura. Cu ei era alta poveste Important era ca acum trebuia sa infrunte viata singura asa cu spusese si politistul. Politistul�Toata ziua ii fugise gindul la acel barbat ce ii ravasise toata fiinta. Era de-a dreptul stupid. Urma sa isi inmorminteze parintii, iubitul si ea nu se gindea la altceva decit la barbatul saten cu ochi albastrii ce o tulburase cu prezenta lui. In linistea serii se auzii soneria. Stomacul I se facu ghem si inima incepu sa-I bata cu putere.Daca avusesera dreptate politistii? Daca era in pericol? Curiozitatea o indemna sa vada cine este dincolo de usa metalica dar instinctul de conservare sa fuga cit mai departe. La cel de-am treilea tiriit al soneriei se indrepta spre usa. Pindea din spatele usii orice zgomot care ar fi putut sa-I demaste identitatea vizitatorului nocturn.Liniste. Vizorul nici el nu ii lasa sa desluseasca nimic altceva decit intuneric. - Cine este? Reusi in cele din urma sa ingine printre dinti cu o voce ce nu parea sa fie a ei - Comisarul Mario. Mario Rossi. se auzi scurt din spatele usii. Numele nu ii spunea nimic. Dar daca statea sa se gindeasca nu retinuse nici macar un nume al vrunuia din politisti. Dupa un moment de asteptare deschise usa.In cadrul tocului ii aparu silueta unui barbat. Era el. Barbatul care ii facuse inima sa-I bata cu putere si totodata sa se simta in siguranta. In intunericul din jur parea un personaj de basm. - Sunteti bine domnisoara Maya? - Da.-reusi ea sa articuleze in timp ce il invita in casa.S-a intimplat ceva? - Nu doar voiam sa vad daca sunteti in siguranta.De dimineata pareati ca nu va simtiti prea bine. Si ochii lui alunecara pe trupul ei bine conturat, dar si firav in acelasi timp, cautind semne care sa intareasca afirmatia ei.Ii placu ce vazu.Maya era o femeie ce stirnea dorinta chiar si in cel mai dur barbat.Era frumoasa si asa obosita si speriata parea un copil. Stirnea in el dorinta de a o proteja asa ca ramase cu ea in seara aceea. AlinaP
Postat pe 18 Iulie 2007 11:43

Capitolul III

Un sunet strident parca ii despica capul in doua, dar cu toate acestea ochii refuzau sa se deschida sa vada ce se intimpla.Buimaca fiind, realiza ca este ceasul pe care il pusese cu o seara inainte sa sune, parca cu un gest reflex.
Cu o seara inainte scapase de valul de intrebari ce se napustisera asupra ei, dar astazi o lua de la capat.Un al doilea tiriit strabatu casa. Era soneria.Cit de punctuali erau cei de la politie cind era vorba sa tortureze prin intrbarile lor pe cineva.
Realiza ca nici ceasul nici soneria nu aveau sa se opreasca si isi aduna toate puterile pentru a se ridica. Stabatu casa care parea atit de tacuta, poate prea tacuta, si in cele din urma deschise usa. In prag erau aceiasi oameni din seara precedenta. Se indrepta cu pasi greoi spre bucatarie lasind usa deschisa in urma ei. Isi lua o cana si isi turna cafea. Nu ii venea sa creada cu cita usurinta evoluau lucrurile.Facea totul cu un gest mecanic
-Am putea continua discutia de aseara?
Vocea dura si rece din spatele ei o facu sa se intoarca bruc. Uitase de cei pe care ii lasase la usa. Se aseza pe scaunul din fata ei intr-un gest de capitulare.
-Nu stiu ce ar mai fi ramas nespus aseara.
Politista se apropie de ea si cu un ton care voia sa insufle compasiune continua:
-Ne pare rau pentru pierderea dumneavoastra, dar nu putem continua ancheta fara a fi pusi la punct cu tot ce stiti.
Maya privii spre cea care i se adresase. In ochii Mayei se citea neincrederea. Stia ea oare ce era in sufletul Mayei? Stia ea cum este sa-ti vezi tot viitorul spulberat in citeva minute?Dar nu, acestea nu contara prea mult pentru interlocutorii ei. Intrebarile incepura sa curga asupra ei in suvoaie ce nu puteau fi oprite. Maya privea in gol si raspundea mecanic. Capul ii pulsa cu atita putere incit credea ca in orice moment ii va exploda. Nu putea gindii limpede. Simtea cum peretii camerei parca se string in jurul ei sufocind-o. Oare cum avea ea sa suporte totul .
-Ajunge! Sa o lasam singura!
Singura�Cuvintul o aduse la realitate. Il auzise ca prin vis, insa impactul fu asemeni unui pahar ce se loveste se ciment. Ochii ei verzi se ridicara uimiti spre salvator. Chipul lui nu ii era de loc familiar. Era un barbat care parca nu isi avea locul intre ceilalti conlocutori. Putea fi foarte usor luat drept fotomodel. Barbatul inal, suplu, cu parul de culoarea mierii de toamna, cu ochii de un albastru intens si vocea grava o facu sa uite de tot. Simtea ca se topeste in adincul privirii lui. Era singurul din incapere care in ciuda vocii grave si a infatisarii dure o facea sa se simta linistita si in siguranta.
-Ne cerem scuze domnisoara Maya. Va intelegem durerea si cred ca vom putea amina acest interogatoriu si dupa inmormintare. Aveti grija de dumneavoastra�nu se stie �s-ar putea sa fiti in pericol avind in vedere cercurile in care se invirtea iubitul dumneavoastra- continua barbatul care o facuse sa isi piarda rationamentul pentru citeva clipe.
Dupa plecarea lor Maya se indrepta sleita de orice puteri spre dormitor. Avea o multime de lucruri de pus la punct si asa cum spusese si politaiul era�singura.

*

Dupa o acea zi incarcata Maya in sfirsit statea acum pierduta in intunericul camerei, pe camnapea cu un pahar de gin in mina. Nici chiar acum nu putea gindii limpede. Totul se intimplase cu repeziciune. Era ca si cum cineva uitase un film dat pe rapid. Nimic din ce se intimplase nu avea nici un sens. Moartea parintilor, moartea iubitului� Iubitului? Oare chiar il iubise? Nu putea da un raspuns clar. Nici ei nu ii era clar. Daca il iubise nu trebuia sa o afecteze moartea lui? Ei bine nu, nu simtea nimic. Totul era un gol imens. Nu simtea nimic mai mult decit ar fi simtit pentru un strain. Parintii? Parintii o lasasera singura. Cu ei era alta poveste
Important era ca acum trebuia sa infrunte viata singura asa cu spusese si politistul. Politistul�Toata ziua ii fugise gindul la acel barbat ce ii ravasise toata fiinta. Era de-a dreptul stupid. Urma sa isi inmorminteze parintii, iubitul si ea nu se gindea la altceva decit la barbatul saten cu ochi albastrii ce o tulburase cu prezenta lui.
In linistea serii se auzii soneria. Stomacul I se facu ghem si inima incepu sa-I bata cu putere.Daca avusesera dreptate politistii? Daca era in pericol? Curiozitatea o indemna sa vada cine este dincolo de usa metalica dar instinctul de conservare sa fuga cit mai departe. La cel de-am treilea tiriit al soneriei se indrepta spre usa. Pindea din spatele usii orice zgomot care ar fi putut sa-I demaste identitatea vizitatorului nocturn.Liniste. Vizorul nici el nu ii lasa sa desluseasca nimic altceva decit intuneric.
- Cine este? Reusi in cele din urma sa ingine printre dinti cu o voce ce nu parea sa fie a ei
- Comisarul Mario. Mario Rossi. se auzi scurt din spatele usii.
Numele nu ii spunea nimic. Dar daca statea sa se gindeasca nu retinuse nici macar un nume al vrunuia din politisti. Dupa un moment de asteptare deschise usa.In cadrul tocului ii aparu silueta unui barbat. Era el. Barbatul care ii facuse inima sa-I bata cu putere si totodata sa se simta in siguranta. In intunericul din jur parea un personaj de basm.
- Sunteti bine domnisoara Maya?
- Da.-reusi ea sa articuleze in timp ce il invita in casa.S-a intimplat ceva?
- Nu doar voiam sa vad daca sunteti in siguranta.De dimineata pareati ca nu va simtiti prea bine. Si ochii lui alunecara pe trupul ei bine conturat, dar si firav in acelasi timp, cautind semne care sa intareasca afirmatia ei.Ii placu ce vazu.Maya era o femeie ce stirnea dorinta chiar si in cel mai dur barbat.Era frumoasa si asa obosita si speriata parea un copil. Stirnea in el dorinta de a o proteja asa ca ramase cu ea in seara aceea.

AlinaP

Postat pe 18 Iulie 2007 11:43

Recomandari

Subiect	Mesaje	Ultimul Mesaj
scriitori preferati ?	74	De la: druscuta 21 Februarie 2014 18:05
Mesaje	1	De la: Lavinia-Iulia 14 Iunie 2007 18:07
roman	10	De la: mihalacheem 21 Martie 2013 15:04

revenirea	2	De la: Thales50 24 Noiembrie 2014 10:24
Capitolul 3 o varianta mai incitanta	5	De la: rodicapiu 24 Iunie 2007 17:53