Eseu și autocritică despre toate motivele din lume pentru care nu funcționează nicio dietă din lume
Toată viața am avut grijă să mănânc greșit. Cât se poate de greșit. În sesiune, sandvișul de la 3 dimineata din codru de pâine albă + o șuncuță, un căscăvăluț, o măslinută era sfânt. Ah, dulce tinerețe, cu metabolism care duduia! Între timp, metabolismul meu a încetat să mai duduie iar circulara n-a ajuns și la creier decât atunci când fundul n-a mai intrat în pantaloni.
Am purces atunci să fac ce face orice româncă atunci când numărul de la nădragi crește: foamea. Dar cruntă. Am trăit, Dumnezeu știe cum, pe bază de cafea, apă și voință. Eventual câte un ochi fiert când începea văzul să mi se pupezeze de foame. Evident, am slăbit, și când m-am văzut intrată din nou în pantalonii tinereții, am luat-o de la capăt. Fără picant și cu dublu de cartofi prăjiți.