Alex Velea se poate declara un bărbat împlinit. Artistul trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Antonia și împreună îi au pe cei doi băieți ai lor, Achim și Dominic. De curând, cei patru s-au mutat într-o vilă de lux, pe malul lacului, iar lucrurile par să se așeze, în sfârșit, pentru ei.
Anul 2021 a fost unul încărcat emoțional pentru cuplul Alex Velea-Antonia, asta pentru că cei doi s-au logodit. Artistul a cerut-o pe frumoasa vedetă de soție, dăruindu-i inelul mult așteptat. Totuși, cei doi nu s-au grăbit cu planurile de nuntă din cauza procesului care este pe cale să se încheie, dintre Antonia și fostul soț.
Acum, soarele a reapărut pe strada lor, iar povestea de dragoste dintre cei doi a învins testul timpului. Alex Velea și Antonia au trecut ținându-se de mână peste orice încercare și au avut încredere în relația lor.
Recent, cântărețul a vorbit despre nunta lui cu Antonia, eveniment ce s-a lăsat multă vreme așteptat. Despre data evenimentului, Alex Velea a declarat: "Când s-o putea. Trăim vremuri ciudățele, cu multe restricții, și ne dorim să nu ne limiteze vreo lege sau regulă.", a menționat artistul pentru Viva.ro.
,,2022 este anul cel mare. Vă vom zice noi ce și cum. Acum e încă surpriză. Chiar și pentru noi. Nu am pregătit nimic, pentru că nu știm cum evoluează lucrurile și ce va mai fi cu această pandemie", a declarat Alex Velea pentru aceeași sursă.
Pentru că muncesc din greu, Alex Velea și Antonia au nevoie de un spațiu care să îi relaxeze și să îi liniștească. Astfel, cei doi s-au mutat anul trecut într-o locuință mai mare, înafara Capitalei, pentru a fugi de zgomot și agitația urbană.
"Acasă este acolo unde e familia mea. Puteam fi fericiți și într-o casă mult mai mică. Dumnezeu a fost bun cu noi și ne-a oferit viața pe care ne-o doream. Facem bani mai mulți decât am visat când eram copii și ne-am apucat de muzică. Stăm într-o casă frumoasă cu lac și, când ajungem în ea, simțim că îi aparținem de când ne știm. Ne relaxează locația și peisajul. Avem planuri de extindere, dar sunt doar în faza de proiect.", a mărturisit Alex Velea.
Spune-ti parerea!