Sore și iubitul ei, Mircea Julien formează un cuplu stabil de peste nouă ani, iar micuța Erin, în vârstă de 6 ani le-a împlinit viețile celor doi îndrăgostiți. Cu toate că sunt o familie fericită, cei doi nu se grăbesc să își oficializeze relația.

Recent, Sore a vorbit despre motivele pentru care s-a căsătorit până acum cu tatăl fetiței sale și ce o reține să facă acest pas. Vedeta a declarat că nici ea, nici partenerul ei de viață nu sunt fani nunți și consideră că evenimentul în sine este un factor de stres pentru miri. Tot ea a mai mărturisit că ideea de căsătorie nu a fost niciodată o prioritate pentru ea și că nu s-a imaginat în rochie de mireasă.

"Da, am fost cerută în căsătorie, însă nunta, ca eveniment, nu a fost pe lista noastră de priorități și dintr-o comoditate. Nici eu, nici el nu suntem fanii evenimentului în sine, care este un factor de stres imens pentru miri și ar presupune un număr foarte mare de invitați pe care i-am avut deja la botez, am văzut ce înseamnă asta și cred că atunci ne-am convins amândoi că ne e bine așa cum suntem”, a povestit Sore pentru Viva.ro.

Deși multe femei visează ziua nunții și se pregătesc cu lux de amănunte pentru ziua în care vor merge la altar, Sore are cu totul altă perspectivă. Artista a spus că nu și-a imaginat niciodată cum va fi ziua nunții sale și că nu regretă că nu a făcut acest pas până acum.

”Sinceră să fiu, nici nu am fost genul de fetiță care să își imagineze ziua nunții, nu prea îmi pot explica de ce, probabil de aceea nici nu sufăr pentru că n-am fost mireasă, încă”, a mai spus vedeta pentru aceeași sursă.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: