Cristina Cioran a depășit toate hopurile pe care le-a avut în cale, iar acum își strânge cu mândrie fetița în brațe. MIcuța Ema s-a născut prematur, la doar 29 de săptămâni, iar actrița și partenerul ei de viață s-au rugat neîncetat ca fetița lor să fie sănătoasă.

Din fericire, Ema este o fetiță veselă, sănătoasă și înconjurată de dragostea părinților săi. Cum fricile actriței în ceea ce o privește pe micuța sa s-au mai risipit, Cristina Cioran a decis că este momentul ca cea mică să fie botezată și să aibă parte de prima sa petrecere.

Astfel, actrița a declarat că marele eveniment va avea loc în primăvara acestui an și că își dorește ca măsurile să se relaxeze pentru a se putea bucura cu adevărat de botezul Emei.

"Am vrut să evităm să facem botez în această perioadă de iarnă, așa că facem la primăvară. Ne dorim o petrecere de botez, așa că nu ne grăbim, pentru că ne dorim să se relaxeze măsurile, să ne revedem cu prietenii cu rudele, să fie ca o reuniune. Avem planuri, să vedem dacă le putem pune în aplicare”, a dezvăluit Cristina Cioran pentru revista Viva.

În ceea ce îi privește pe părinții spirituali ai Emei, Cristina Cioran a declarat că aceștia sunt prietenii apropiați și care nu sunt persoane publice.

”Nașii sunt niște prieteni apropiați, nu sunt cunoscuți”, a mai spus vedeta pentru aceeași sursă.

După botez, fanii actriței se așteaptă ca aceasta să facă și nunta, însă Cristina Cioran a declarat că nu se grăbește să îmbrace rochia de mireasă.

”Vrem să facem botezul. De nuntă… am mai vorbit, o să vedem. Repet, pentru mine este important să ne înțelegem și să fim fericiți și bebelușul sănătos, atât”, a încheiat actrița.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: