Alertă la centrala nucleară de la Cernobîl! Instituția a transmis faptul că sistemele de monitorizare a instalațiilor de deșeuri radioactive au încetat să mai transmită date către organizația nucleară ce aparține de ONU.

"Directorul general a indicat că transmisia de date de la distanță de la sistemele de monitorizare a garanțiilor instalate la centrala nucleară de la Cernobîl a fost pierdută", au precizat specialiștii de la Agenția Internațională pentru Energie Atomică într-un comunicat, scrie mediafax.ro

În urmă cu o săptămână, armata rusă a ocupat centrala din nordul Ucrainei, iar compania ucraineană de energie arată că toată zona este sub controlul rușilor, drept pentru care o eventuală interenție ar fi imposibilă.

Centrala nucleară de la Cernobîl a „a fost complet deconectată de la reţeaua electrică din cauza acţiunilor militare ale ocupantului rus”, a scris Ukrenergo, compania națională de energie din Ucraina, pe social media, precizând că nu mai există alimentare electrică.

Fosta centrală de la Cernobîl este locul celui mai grav accident nuclear din istorie, petrecut în 1986, scrie Agepres.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: