Roxana Nemeș a trecut prin clipe cumplite după participarea la Survivor. Vedeta a avut mari probleme de sănătate, pe care le-a ținut ascunse de ochii curioșilor, până de curând.

Roxana Nemeș și-a deschis sufletul și a vorbit despre suferințele sale și despre spaima pe care a tras-o în concursul pentru supraviețuire. Se pare că vedeta a avut mari probleme cu bila, iar medicii din Republica Dominicană s-au alarmat și au vrut să o opereze de urgență.

Din fericire, problemele de sănătate ale Roxanei s-au dovedit a fi cauzate de stres și au dispărut imediat cum a ajuns în România.

„Eu am avut o problemă la bilă când am ieșit din Survivor. Au vrut să mă opereze în Dominicană la spital, dar, până la urmă, s-a dovedit a fi de la stres. Mi-am revenit cumva la normal, la viața de zi cu zi, și la confortul meu. A fost o problemă gravă pe bază de stres. Din cauza asta am ieșit după trei luni.”, a declarat Roxana Nemeș, pentru click.ro.

Totuși, Roxana Nemeș nu a fost scutită de tot de problemele medicale după eliminarea sa de la Survivor. Artista a avut probleme mari cu dinții, suferințe ce încă le rezolvă în cabinetul stomatologic.

Mie mi-era frică mare de dentist. Acum merg cu drag. Domnul doctor are răbdare cu mine, plus că nu mai simt nici dureri prin procedurile pe care mi le face. La ediția de acum nu prea m-am uitat, sinceră să fiu. M-am uitat la primele episoade, pentru că mi-era dor de atmosferă, de junglă. Dar nu am prieteni acolo, îi cunosc pe majoritatea, dar nu suntem apropiați. Nu am favoriți!”, a mai adăugat vedeta.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: