Certificatul de deces al Reginei Elisabeta a fost făcut public, iar în acesta este scrisă data morți Suveranei - 8 septembrie 2022, ora 15.10 și locul - Castelul Balmoral din Scoția, precizează BBC. Documentul a fost semnat de Prințesa Anne, fiica Reginei Elisabeta.

În ceea ce privește cauza oficială a decesului, în certificat este trecută "bătrânețea".

În seara de 8 septembrie, Palatul Buckingham a anunțat moartea Suveranei, declarând că aceasta a murit liniștită, înconjurată de familie.

„Moartea iubitei mele mame, Majestatea sa Regina Elisabeta a II-a, este un moment de o tristețe profundă pentru mine și membrii familiei mele. Deplângem pierderea unei suverane prețuite și a unei mame foarte îndrăgite.

Știu că pierderea ei va fi resimțită de întreaga națiune și de mulți oameni din toată lumea. Respectul și afecțiunea profundă de care s-a bucurat Regina ne va ajuta acum să depășim această perioadă de doliu și de schimbări profunde prin care va trece Casa Regală”, a scris Regele Charles al III-lea pe Twitter.

Regina Elisabeta și-a îndeplinit îndatoriile până în ultima sa zi. Cu două zile înainte să moară, Suverana a numit-o pe Liz Truss în funcţia de premier. Tot atunci Regina a fost fotografiată pentru ultima dată.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: