Victor Slav a avut câteva eșecuri în afaceri, însă privește cu înțelepciune către lecțiile învățate. Fostul soț al Biancăi Drăgușanu este mândru că a încercat tot ce și-a dorit, chiar dacă nu s-a îmbogățit din niciun business pe care l-a avut.

Inițial, Victor Slav și-a deschis o florărie cu Anda Adam, însă a făcut câteva greșeli care au dus la falimentul afacerii.

„De-a lungul vieții, am pierdut mulți bani, nu numai în investiții, ci în general. Probabil că o să mai pierd, dar eu sunt liniștit că am încercat să fac ceea ce am dorit. Unele au mers, altele, nu. A fost un business care a mers bine, dar am luat o decizie care nu trebuia luată, nu trebuia să deschid al treilea punct de lucru. Ideea de a ne dezvolta nu trebuia implementată în acel moment, dar din greșeli înveți”, a mărturisit Victor, pentru viva.ro.

Omul de televiziune a recunoscut că nu reușește să pună bani la ciorap, chiar dacă acest lucru ar fi util în perioada pe care o traversăm.

"Nu pun bani la ciorap, nu am reușit să acumulez, mereu i-am investit, pentru că eu cred că banii trebuie să circule. Nu strâng sume colosale, nu mă ghidez după Molière, dar în perioada asta cei care au reușit să strângă și să aibă disponibilități bănești au un plus”, a mai mărturisit el.

Cu toate că știa că industria Horeca nu este profitabilă, imediat după pandemie, Victor Slav și-a deschis o cafenea pe Bulevardul Decebal din Capitală. Localul a fost închis la scurt timp după marea și fastuoasa deschidere.

„Nu a fost nevoie doar de curaj, ci și de puțină nebunie. A fost un vis pe care am dorit să mi-l îndeplinesc și am reușit. Este o perioadă foarte, foarte grea, HoReCa este o industrie greu încercată, și nu numai, dar «bucuroși le-om duce toate, de e pace, de-i război»”, a spus Victor.

În prezent, Victor Slav își câștigă existența din mai multe contracte de imagine, dar și prezentări de modă la care participă.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: