Durerea nu se va stinge niciodată în sufletele celor care l-au cunoscut și l-au iubit pe Nosfe. Rapperul de numai 37 de ani a murit în urma unui infarct, duminică, 16 octombrie. Alături de el a fost soția sa, Mădălina Crețan, cea care a chemat de urgență salvarea. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru tânărul artist.
Toți cei care l-au iubit s-au adunat să își ia rămas bun de la el, iar după sluja de înmormântare, soția lui Nosfe a postat un mesaj plin de durere pentru cel alături de care și-a întemeiat o familie.
„Tu ai fost soarele și luna, noi suntem sarea și piperul. Tu ai să strălucești pe cer în continuare, ai să ne încălzești, să ne faci lumină atunci când o să vrei să vedem lumea, să ne dai noapte atunci o să avem nevoie de somn, ploaie atunci când o să plângem, muzică atunci când o să vrei să fim fericite. Iar noi o să dăm gust vieții cum o să știm noi mai bine.
Te iubim cel mult, te iubim oricum!”, este mesajul postat de Mădălina Crețan, pe pagina sa de socializare.
Medicii legiști au confirmat faptul că Nosfe a murit în urma unui infarct. Artistul concertase cu doar câteva ore înainte de a se prăbuși în propria casă și dădea semne că nu se simte bine. Acum, medicii urmează să facă și un raport toxicologic.
Spune-ti parerea!