După ce Oana Roman și-a acuzat sora că nu a mai venit să o viziteze pe mama lor lor la azilul unde este internată, aceasta nu a mai dorit să comunice cu ea. Catinca Roman nu mai este interesată să poarte o discuție cu Oana și recunoaște că nu și-a mai vizitat mama din vara anului trecut, însă nici nu o poate face, pentru că se află sub tratament antidepresiv.

„Pentru mine, Catinca e un subiect închis. Nu ne mai vorbim! Pur și simplu, eu nu îmi mai doresc să mai vorbesc cu ea. Am rugat-o să se ducă și ea la mama pentru că eu eram prinsă până peste cap cu câinii, cu copilul, cu casa și ea nu a vrut să se ducă. Eu peste asta nu pot să trec. E și mama ei!

Mama nu a mai văzut-o pe Catinca din luna iunie-iulie. Dar nu mai vreau să mă mai consum pentru nimeni. Mi-a explicat printr-un mesaj că ea nu consideră că trebuie să se mai ducă la mama. I-am interzis accesul Catincăi peste tot. Eu nu mai am niciun ajutor acum decât pe doamna Elena, care mă ajută cu Isa. Eu sunt cumva singură pe lume. Mai am o familie în spate, familia lui Pepe”, a declarat nervoasă Oana Roman, în emisiunea lui Dan Capatos, de la Antena Stars.

Catinca a reacționat după declarațiile făcute de Oana Roman și a mărturisit că nu o interesează ce spune sora ei.

„Nu mă interesează ce a declarat, e problema ei! Eu mă știu cum sunt, îmi știu socotelile. Nu doresc să intru în acest carusel de prost gust!”, a declarat Catinca pentru Click!

Catinca a suferit enorm după pierderea tatălui său, iar de atunci se confruntă cu o depresie severă. Mai mult, ea locuiește acum la fiica ei și se află sub tratament.

„Este foarte dificil pentru mine s-o văd pe mama în starea în care este acum. Nu mă simt nici eu prea bine, ea nici atât. Eu mă confrunt cu o depresie foarte urâtă de când a murit tata. Încă iau antidepresive. Plus că e foarte departe azilul unde este internată ea. Nu am putut conduce până acolo. Când iei astfel de pastile tari, nu ai voie să conduci mașina. M-am gândit că nici ei nu i-ar face bine să mă vadă așa. Nu am intenționat să mă fofilez!”, a mai declarat sora Oanei Roman.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: