Regele Charles are câteva reguli și preferințe în ceea ce privește meniul său zilnic, dar și obiceiurile alimentare, exact la fel ca regretata sa mamă, Regina Elisabeta a II-a. Prima regulă de la care nu se abate niciun membru al familiei regale este interzierea cosumului de usturoi și crustacee. Mai mult, există câteva tipuri de alimente pe care Regele Charles nu le consumă absolut niciodată.
Pate de ficat de gâscăFicatul de gâscă și de rață a fost interzis în bucătăria regală în anul 2008, deși este o delicatesă care se regăsește în cele mai scumpe restaurante din lume.
Spre deosebire de Regina Elisabeta a II-a care adora ciocolata, Regele Charles nu suportă acest desert. Potrivit Hello! Magazine, fostul manager al echipei Welsh Culinary – Graham Tinsley MBE a confirmat că Regelui Charles nu-i place deloc ciocolata. Astfel, bucătarii regali trebuie să ia în considerare alegerile Regelui înainte de a se decide asupra meniului.
CafeaAșa cum era de așteptat, Regele Charles adoră să bea ceai și este foarte atent în privința acestuia. De la Earl Grey Tea și Green Tea până la English Breakfast Tea, Regele Charles este fascinat de diferitele tipuri de ceaiuri.
BiscuițiRegele Charles preferă biscuții americani preparați din unt, cartofi și cereale, însă îi place să le consume calde. Potrivit MyLondon, Regelui Charles îi plac biscuiții preîncălziți la o anumită temperatură, în caz contrar, nu-i place deloc să-i mănânce
Spune-ti parerea!