Vica Blochina este una dintre cele mai urmărite vedete de la noi din țară, despre care oamenii vorbesc indiferent dacă face lucruri bune sau rele. Vedeta nu scapă nici de critici, deși ea a încercat mereu să fie un om bun. Plecarea în Republica Dominicană, cel mai probabil, a făcut-o să realizeze anumite lucruri despre ea și despre oamenii din jurul ei, iar odată cu revenirea sa în țară, pare că s-a apropiat mult mai tare de Dumnezeu, iar drept dovadă recent a mers să se roage la una dintre cele mai mari și frumoase mănăstiri din țară.

Vedeta a mers de curând la o mănăstire din Curtea de Argeș alături de bunii ei prieteni, Florin Burescu, Maria Constantin și Robert Stoica, iar ori de câte ori are ocazia încearcă să se apropie cât mai mult de Dumnezeu, tocmai pentru că îi este recunoscătoare. A încercat să se bucure cumva de moment, așa că a ales să poarte haine lejere, pentru a putea să meargă mai mult pe jos.

Citește continuarea pe 9news.ro.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: