Mereu ai fost mândră de cadourile pe care le-ai cumpărat? Este posibil ca această superputere a ta să fie greu pusă la încercare dacă tocmai ai intrat într-o nouă relație. Nu trebuie să te panichezi, chiar dacă simți că ieși complet din zona de confort. Am creat acest ghid pentru a te ajuta fix în această situație.

Felicitări pentru noua ta relație! Este un pas important în viața ta, motiv pentru care noi te susținem într-un proces ce poate părea, la prima vedere, destul de complicat: cumpărarea primului cadou. Știm că îți pui 1000 de întrebări și nu pare să găsești răspunsuri, așa că noi te vom ajuta. Vei găsi mai jos câteva idei de cadou perfecte pentru noul bărbat intrat în viața ta:

Un parfum

Parfumul este un cadou mult mai intim decât ai putea crede. Alegerea corectă a acestuia denotă interesul acordat preferințelor noului tău iubit. În funcție de aromele sale preferate și de bugetul tău, poți alege din magazinul tău preferat parfumul perfect. Dacă încă nu îți este clar ce să alegi, discută cu un consultant de vânzări și acesta îți va face recomandarea perfectă. De exemplu, dacă iubitul tău preferă aromele lemnoase, îi poți cumpăra un parfum Versace Eros, intens și seducător.

Un ceas

Cumpărarea unui ceas drept cadou este întotdeauna o idee bună. Chiar dacă este un colecționar pasionat sau are unul singur, un ceas nou va însemna mult. Este un cadou ce poate fi folosit zi de zi, important este să îi exprime personalitatea celui ce îl poartă. Înainte de a te gândi la un model anume, la curea de piele sau metalică, trebuie să știi ce dimensiune are încheietura sa. Această informație este importantă pentru alegerea cadranului. O regulă simplă în alegerea mărimii potrivite constă în faptul că, pentru o încheietură mică, este recomandat un cadran de aprox. 30 mm, iar pentru una mai lată, cadranul poate depăși 40 mm.

Brățări personalizate

Brățările pentru cupluri sunt cadouri extrem de intime și deosebite. Acestea au o parte creată special pentru a fi gravată cu mesajul dorit. Astfel, poți grava numele tău pe cea pe care i-o vei oferi lui și să cumperi una la fel, pentru tine, cu numele lui. Poți alege unele din argint, cu șnur reglabil în culori asortate. O altă variantă este să îi cumperi doar lui o brățară și să o gravezi cu data primei voastre întâlniri sau cu un mesaj emoționant ce îi va aminti mereu de tine.

Un portret personalizat al animalului de companie

Legătura dintre stăpân şi animalul său de companie este una foarte specială. Dacă noul tău iubit este iubitor de animale, un portret al animalului său va fi un cadou de suflet. Poate fi o fotografie înrămată sau chiar o ilustrație făcută la comandă de un artist. Surpriza va fi cu atât mai mare cu cât va vedea că îi apreciezi dragostea pentru animale, parte importantă a vieţii lui.

O pereche de căşti

Persoanele care iubesc să asculte muzică, fie când se relaxează acasă, fie când fac sport sau aleargă în parc, nu se despart niciodată de căştile preferate. Însă, cum tehnologia evoluează rapid, vor exista mereu pe piaţă modele noi. Observă ce tip de căşti preferă (cu sau fără fir, de tip in-ear sau de gaming) şi caută un model nou cu recomandări bune.

Indiferent de cadoul pe care-l vei alege, acesta va avea o însemnătate aparte, fiind primul din relaţia voastră. Stai liniştită, bărbaţii nu sunt dornici să despice firul în patru, aşa că el se va bucura oricum de cadou, deoarece intenţia este cea care contează.

Sursa foto: Shutterstock

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: