Feli Donose este una dintre cele mai iubite artiste din showbiz-ul autohton, iar în urmă cu 5 ani devenea pentru prima dată mamă. Vedeta și-a ținut departe de ochii curioșilor viața personală și nu a vrut să iasă în evidență cu altceva în afară de muzica sa.

Din păcate, în urmă cu câteva luni, Feli își anunța urmăritorii că povestea de dragoste dintre ea și tatăl fetiței sale, Cătălin, a ajuns la final. Artista a menționat că va rămâne în relație de prietenie cu fostul ei partener de viață, de dragul Norei Luna, copilul pe care îl au împreună.

Acum, Feli a povestit cum este viața sa de după separare, dar și cum se simte ca mamă singură. Artista recunoaște că este o mamă norocoasă pentru că fetița ei este foarte înțelegătoare.

„Sunt genul de părinte care știe să spună ferm „Nu'. Nu am crezut că o să fac asta vreodată, dar cred că fac o treabă bună în rolul de mamă și îmi place că Nora Luna e un copil atât de înțelegător și de înțelept încât înțelege împletirea dintre viața personală și profesională, adică deja știe când mă duc la concerte, când mă întorc', a spus Feli Donose, la Xtra Night Show.

Nora Luna, pasionată de artă

Nora Luna îi calcă pe urme mamei sale, fiind pasionată de tot ce înseamnă artă. Micuța a moștenit talentul de la mama sa, iar Feli a declarat că o va susține necondiționat, indiferent de drumul pe care îl va alege.

„Îi place filmul, îi place muzica și tot ce înseamnă artă, adică îi place tot ce înțelege ea arta până acum (…) O voi sprijini în orice decizie va lua. Cred că ar fi o actriță desăvârșită, pentru că e o manipulatoare și o dulcică și cred că ar fi o actriță de succes',a mai spus cântăreața, pentru sursa citată mai sus.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: