Mariana Moculescu, fosta soție a celebrului producător Horia Moculescu, a stârnit controverse în mediul online prin declarațiile sale dure despre Gina Pistol și Smiley. Într-un interviu recent acordat pentru Cancan, Mariana Moculescu a dezvăluit fără menajamente antipatia sa față de Smiley și a fost ironică la adresa Finei Pistol. Mai mult decât atât, aceasta a oferit și detalii despre propria sa activitate pe platforma OnlyFans.

„Ce să spun… Smiley a plecat cu boxerul în SUA… Gina Pistol, de ea zic că e boxer. Am văzut că este nemulțumită de o nouă tunsoare pe care a căpătat-o în America. Mă umflă și râsul!”, a declarat fosta soție a lui Horia Moculescu, pentru sursa citată mai sus.

Totodată, Mariana a dezvăluit și motivele antipatiei sale față de Smiley, subliniind un moment aparent tensionat petrecut în timpul unei apariții TV. Aceasta a menționat că nu-l suportă pe Smiley încă de la un eveniment unde, în timp ce ea urma să facă duș în direct, artistul a avut o reacție de dispreț față de situația respectivă.

"Cât despre Smiley, eu nu îl mai suport de când am fost la o emisiune a lui Cătălin Măruţă, în care eu am făcut duş în direct. A venit şi el la un moment dat, când era adrenalină în platou. Am observat atunci că l-a întrebat pe Măruţă: «Ce se întâmplă aici?». Cătălin i-a spus că eu urmează să fac duş în direct. Smiley a avut o reacţie de dispreţ. De genul: «Pfff!». De atunci, nu îl mai suport”, a mai spus Mariana pentru sursa citată mai sus.

În ceea ce privește propria sa activitate profesională, Mariana a recunoscut că are un cont pe platforma OnlyFans, de unde își câștigă traiul. Cu toate acestea, fosta soție a lui Horia Moculescu a subliniat că nu se descurcă excelent financiar și că este nevoită să locuiască în chirie în București, după ce s-a întors din Italia, unde a locuit mulți ani.

„Să nu te gândești că am câștigat din OnlyFans cine știe ce sumă importantă… Nu, chiar deloc. Eu locuiesc plătind chirie în București, iar din OnlyFans câștig bani cât să îmi achit cheltuielile”, a explicat Mariana pentru sursa citată anterior.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: