La doar 24 de ani, Erika Isac s-a impus în industria muzicală românească, prin muzica sa și look-ul îndrăzneț. După ce a provocat controverse cu piesa "Macarena", artista a revenit cu un nou hit - "Femei în Parlament", cucerind inimile tinerilor și stârnind dorința fanilor de a o vedea live pe scenă. Cu toate acestea, tariful pentru un concert al cântăreței nu este unul modest.

Talentul și pasiunea pentru muzică au fost evidente încă de la o vârstă fragedă pentru Erika Isac. De la vârsta de 12 ani, și-a dedicat timpul și energia pentru a-și urma visul muzical. Absolvind cursurile Școlii Populare de Arte și Meserii Constanța, secția Canto - muzică ușoară, și secția de actorie, Erika și-a dezvoltat abilitățile artistice sub îndrumarea mentorului său, Theodor Rădulescu. Cu un debut televizat în cadrul emisiunii X Factor, unde a ajuns până în semifinale, artista și-a făcut debutul în lumea muzicală autohtonă.

Astfel, surse apropiate artistei au dezvăluit că suma solicitată pentru aproximativ o oră și jumătate de spectacol se ridică în jurul sumei de 8.000 de euro, scrie cancan.ro. De asemenea, organizatorii trebuie să țină cont și de costurile suplimentare de transport, care sunt calculate în funcție de distanța parcursă.

Cu hit-uri precum "Regreți", o colaborare emoționantă cu fostul său iubit, Adi Istrate, și "Tupeista", care a cucerit inimile a milioane de fani, artista a câștigat apreciere și succes pe scară largă. Cu toate acestea, cea mai recentă piesă a sa, "Macarena", a fost un adevărat punct de cotitură. Prin această melodie, Erika Isac a dorit să transmită un mesaj puternic de susținere pentru femei, împărțind România în două tabere și provocând numeroase dezbateri și controverse.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: