Natalia Ghilașcu: O femeie puternică atrage oamenii prin lumina pe care o emană

Mereu am avut sentimentul de justiție și dreptate de la părinții mei, care mi-au fost dascăli și acasă și la școală, iar pasiunea pentru scris o am de la mama mea, profesoară de limba și literatura română. Prima decizie de a deveni diplomat era mai mult insuflată de tatăl meu, care și-a manifestat mereu calitățile de lider și de primar al satului meu de baștină, Cotiujenii Mari.

Așa că, imediat după ce am absolvit a doua facultate, am luat camera în mâini și am început a filma protestele din stradă, care au rămas în amintirea tinerilor, "Twitter Revolution”. Am urcat repede de la funcția de reporter la cea ce moderator de emisiuni de autor, unde m-am simțit cea mai împlinită. Ba mai mult, serile scriam proiecte media ca să pot obține finanțări și granturi pentru proiectele la care am lucrat cel mai mult, drepturile omului și discriminarea, subiecte cu care am rămas în amintirea multor oameni disperați și în căutarea dreptății.

Cărei tip de femeie i se potrivește meseria de jurnalist?

Meseria de jurnalist i se potrivește oricui este gata să meargă până la capăt, oricât de frustrantă sau usturătoare ai putea să fii pentru unele persoane. Să bagi mâinile în foc nu este întotdeauna ușor, pentru că trebuie să înveți să ieși fără arsuri, nevătămată și cu demnitate. Trebuie să mergi înainte de somn cu gândul împlinit că ai scris sau ai vorbit despre ceea ce trebuia să audă lumea sau cititorii tăi, nefiind stingherit de nimeni. Aș spune că această meserie m-a schimbat foarte mult, a trebuit să devin o luptătoare peste noapte, iar uneori, aceste calități te ajută să schimbi polii de putere, din victimă devii un câștigător și nicidecum un agresor. O femeie jurnalistă e ca și un pliculeț de ceai, care îi poți simți gustul doar atunci când torni apă fierbinte peste el.

Te implici în cauze umanitare și aperi drepturile omului. De ce este important pentru tine să faci asta și de ce este, de fapt, important pentru fiecare dintre noi?

Am simțit că acești oameni au o mare nevoie de puterea presei pentru a-și spune necazul, pentru a fi vizibili și a li se oferi niște oportunități. Cine altul să îi poată auzi decât un jurnalist care poate să le încalce caloșii și să meargă cu ei prin foc și pară?! Acesta era rolul pe care mi l-am asumat cu mare mândrie și onoare, iar eforturile au fost bine-meritate, pentru că, de bine de rău, avem azi o Lege a Egalității, care ar trebui să le aducă o viață mai bună. Nu mi-a fost frică să intru în casele oamenilor infectați cu HIV sau ai romilor din cele mai sărace și îndepărtate sate moldovenești, uneori veneam acasă cu cizmele pline de noroi, dar împlinită că am putut atinge viața unui om sau că am putut să-i transmit o speranță.

Cea mai mare provocare a fost să documentez toate încălcările comise împotriva persoanelor cu dizabilități sau a comunității LGBT, ca mai apoi să le publicăm și să le afișăm pe ecranele TV. Desigur că reacțiile veneau în lanț, dar niciodată nu mi-a fost frică să merg până la capăt, iar această putere și încredere îmi era cel mai des insuflată de victimile acestor abuzuri, fie emoționale sau verbale.

Am auzit cu toții de mișcarea #metoo care a făcut valuri în SUA anul acesta. Cum este să fii femeie în America?

Îmi place că în America se simt liberi și au încrederea că pot schimba și o țară, se solidarizează și formează comunități de idei care pot face o diferență în viața oamenilor, așa cum sute de mii de oameni se pot aduna pe o pagină online și apăra victimele abuzului sexual sau victimele violenței. Atitudinea și intenția mult contează ca să formezi o mișcare, căreia să i se alăture mii de simpatizanți. Important e să te afli mereu în circuit și să fii conectat la tendințele și viața de zi-cu-zi ca să simți efectele. De multe ori, inițiativele civice, în special cele feministe din America le regăsesc mai târziu pe grupurile sociale de acasă, dar devin atât de schimonosite în cercurile noastre, de parcă îmi aduce aminte de jocul telefonului stricat. Așa e și cu ideile bune, dacă nu sunt sădite într-un pământ fertil, nu au cum să dea roade bune, din contra, îți crește părul măciucă.

A fi femeie în SUA și acasă sunt absolut două lumi deparate. Să începem cu vestimentația, care este cea mai vizibilă: dacă aș merge la biroul din Moldova în același stil vestimentar pe care îl am aici, multe femei și-ar întoarce spatele, pentru că uite nu ești în rând cu lumea, cu manichiura mereu îngrijită, cu coafură costisitoare sau cu pantofi pe tocuri.

Aici femeile s-au urcat singure la volan și nu așteaptă soțul să te ducă și aducă la serviciu, sau ai făcut shopping, și nu te aștepți că cineva în stradă te va ajuta să duci lucrurile până la mașină ca să facă cunoștință cu tine sau să schimbe un număr de telefon. Ba mai mult, aș spune că în SUA trebuie uneori să înveți a lua ciocanul în mână și a învăța să-ți construiești propria ta casă, pentru că femeile nu așteaptă bărbații să ia inițiativa. Spiritul de antreprenoriat al femeilor este unul de invidiat în SUA și încerc să fac față, pentru că nu contează cum arăți, dar contează cum gândești și la ce recultate ajungi.

Care era imaginea ta despre America înainte să ajungi să studiezi la Arizona State University și cum s-a schimbat după ce ai început să locuieși aici?

Arizona State University nu a fost primul meu contact cu America, dar tocmai cu 15 ani în urmă, când am avut marea fericire să fiu selectată într-un program de schimb cu zece tineri activiști din diferite țări, pentru a descoperi viața comunitară din cele 12 state pe care le vizitaserăm pentru prima dată. “ACTION for Change” cu trei luni intense de training-uri, prezentări în școlile americane despre cultura țării noastre, discuțiile cu primarii, liderii locali, activiști americani, m-au schimbat enorm ca să devin mai apoi o activistă neînfricată pentru drepturile omului în Moldova în următorii zece ani care s-au scurs foarte repede.

Atunci am descoperit că America nu era acea țară extrem de bogată pe care o vedeam doar în filme și la noutăți, sau unde paradele LGBT ne sunt prezentate doar cu poponețe goale ca să sperie lumea cât de groaznică poate fi libertatea sau dacă acceptăm o altă filosofie de viață. Doar după ce locuiești câțiva ani într-o țară absolut nouă, cu alte politici sociale, îți dai seama cât de diferiți suntem și cât de mult efort trebuie să depui pentru a te putea alinia unei alte clase, cu o gândire absolut nouă.

Aici am înțeles că trebuie să fii responsabil pentru propriile tale erori, uneori umane, aici nu există vreo scuză că nu ai știut să citești instrucțiunile de pe panouri, în curte sau pe stradă, oriunde nu te-ai afla, sau orice produs ai consuma, orice tratament nu ai administra. Aici nimeni nu îți este dădacă să-ți explice aidoma unui copil ce este bine și ce este rău să faci, sfaturile nu îți vin ca acasă la oricare pas unde chiar și un trecător neîntrebat în stradă îți spune pe șleau ce crede despre tine. Americanii sunt foarte discreți și niciodată nu vei ști de ce un vechi prieten a încetat să te mai sune. Aici tu ești stăpân pe tine și pe soarta care ți-o alegi, iar dacă muncești mult și ceri ajutor, oamenii potriviți vor apărea în viața ta peste noapte.

Ce te-a făcut să rămâi în America?

Aș fi rămas în SUA, chiar dacă nu era să-mi găsesc jumătatea, un student indian de toată admirația, pe care l-am cunoscut exact trei ani în urmă, în timp ce făceam o stagiere în Washington DC la Radio Liberty. După ce ne-am căsătorit pe o navă de toată frumusețea în orașul Baltimore, m-am întors o perioadă acasă ca să nu încalc termenul de ședere de student în SUA. Am încercat să mă reintegrez acasă la Chișinău, după doi ani de studii în America. Chiar dacă în scurt timp am obținut cel mai bun job posibil pe care îl poate avea un specialist în comunicare și media la ONU, mi-am dat seama că unul din visele mele s-a împlinit, dar a apărut o altă problemă, nu mă mai regăseam nici mintal, nici cultural în sistemul moldovenesc.

Ca orice jurnalist, vrei să privești seara știrile TV, să fii informat despre situația politică și economică din țară, dar așa cum apăsam pe buton, după câteva minute îl și deconectam, pentru că sesizam din ce în ce mai mult propaganda vădită și PR ieftin pe care fiecare figură politică sau din domeniul de afaceri se folosea de media și de vulnerabilitatea financiară a jurnaliștilor drept un instrument de pură imagine. Nu am văzut spiritul e comunitate, nu mă mai trezeam cu aceeași bucurie și emoții pe care le-am trăit doar în SUA, de a fi un om cu adevărat liber, nefiind judecată de niciun stereotip. În acest sens, chiar dacă Moldova a investit în mine, m-a pierdut la fel de repede, pentru că atunci când nu te mai regăsești într-o societate, trebuie să începi viața de la capăt.

Așa m-am întors în SUA, unde mă aștepta și tânărul meu soț și unde mi-am zis că voi lăsa la discreția Universului să decidă pentru mine pe ce cale să pășesc. Nu aș zice că a fost o tranziție ușoară, însă perioada când am fost studentă m-a ajutat să înțeleg mai bine cum americanii trăiesc fiecare zi cu sens, mai ales atunci când ești valorat și apreciat pentru timpul și talentele tale. Am decis că anume America mă va ajuta să pun în valoare proiectele mele și păstrez multe iei în inimă, pe care abia aștept să le realizez la timpul potrivit. Am înțeles că aici m-am regăsit alături de alți oameni luminați, care abia așteaptă o nouă zi să-și pună în valoare proiectele. Sunt o pasăre care continuă să zboare și căreia nu îi este frică de impedimente sau piedici.

Povestește-ne despre cel mai recent proiect editorial al tău, revista Hora In America

HORA în America este proiectul meu de suflet, care s-a născut după ce am cunoscut multă lume talentată în SUA, iar după jumătate de an de muncă și pasiune. Așa mi-am dat seama că este o revistă înfloritoare pentru America, pentru că aici lumea vine să-și realizeze visele, să-și pună în valoare talentele, iar eu încerc să colectez istorii pentru a afla care a fost cheia succesului. Nu ne-am așteptat să ia amploare peste noapte, edițiile noastre sunt preferate în peste zece orașe americane și ne bucură că am reușit să formăm o audiență stabilă și interesată să descopere poveștile de succes ai românilor care și-au realizat aici cele mai importante proiecte din viață.

Sunt mândră și onorată că am avut curajul de a iniția această publicație, care ajunge lunar în poșta electornică și cea obișnuită, iar odată ce le-am captat atenția despre cum ceilalți au reușit să ajungă la succes, sau cum și-au găsit pasiunea în viață, românii, rând pe rând, intră în horă și încep a se cunoaște mai bine în comunitate, pentru că avem cu cine ne mândri. Așa am ajuns să descopăr românii de la Tesla, Facebook, Google, de la cele mai populare universități nu doar americane, dar și din lume, Stanford, Harvard, oameni care au luat cele mai valoroase premii, etc. Ei au crezut în propriile lor forțe și au reușit. Nimeni nu a sărit în ajutor să-i salveze în cele mai grele momente, pentru că odată ajunși în America, au urcat în acest tren pe propria lor responsabilitate, pe propria lor încredere.

Mă simt fericită că în toată această perioadă sunt înconjurată de românii americanizați care înțeleg valoarea unui produs media nou pe piață și au dedis să se alăture echipei editoriale și acestei cauze, deloc ușoară, de a uni românii din America în jurul unui sentiment de realizare, mândrie, redefinire, dacă vreți, pentru că pe toți ne unește un nou început, care nu se reconstruiește peste noapte, dar prin eforturi și dedicația de a excela. Așa că nu mă voi opri până nu voi deveni mândră de ceea ce am realizat până acum.

Ce anume te face să te bucuri dimineața, când te trezești?

Există o forță care mereu mă ridică, chiar și atunci când mă îmbolnăvesc. Am o dorință foarte puternică de a reuși și de a oferi lumii întregi o energie care mă mișcă și care mă determină să merg mai departe, uneori chiar dacă înseamnă să aleg cele mai anevoioase căi, dar îmi plac provocările. Mama mereu mă susține și îmi zice că am urcat pe un zimbru sălbatic și mă țin de coarnele lui să nu cad pe arena de luptă. Fiind o luptătoare înnăscută, mereu mă asigur că flacăra care mă ghidează în această viață este mereu aprinsă în inima mea, iar fiecare zi este specială, pentru că prinde culorile unui curcubeu, fenomen care poate fi vizibil doar în timpul unei ploițe și a unui soare puternic. Eu mă conduc după principiul că o femeie puternică care își urmează chemarea nu are nevoie să-și aleagă oportunitățile sau oamenii, dar cei din jur o vor urma pentru că sunt atrași de lumina pe care o emană.

Vizionare placuta