Setari Cookie-uri

Cât de nocivă este pauza emoțională (time-out) în relația părinte-copil?

Dacă în alte timpuri parentingul era mai mult intuitiv, în vremurile noastre mulți specialiști în psihologia copilului au publicat o serie de studii care vorbesc despre beneficiile sau dezavantajele tehnicilor de creștere și educare a copiilor.

Mă simt cumva norocoasă că astăzi pot accesa informații dovedite sau infirmate prin studii ample cu privire la multitudinea întrebărilor pe care mi le pun ca părinte. Găsesc ușor răspunsuri venite direct de la specialiști și chiar pot accesa idei pentru un parenting necondiționat întâlnite în sfaturile câtorva psihologi și psihiatri ale căror cărți și publicații le citesc cu drag (Alfie Kohn, Aletha Solter, Lawrence J. Cohen, Isabelle Filliozat, Jean Liedloff, Deborah Solomon, Daniel J. Siegel, Tina Payne Bryson, Michael Thompson, Maria Montessori, Irvin Yalom, Jesper Juul, Marshall Rosenberg, Bruno Bettelheim, Meg Hickling, Gaspar Gyorgy, Ross Campbell etc.).

Despre time-out cred că am auzit cu toții. Este acea pauză emoțională care se folosește pentru a înlocui o pedeapsă (verbală sau fizică), însă chiar time-outul reprezintă tot o formă de pedepsire a copilul, o modalitate destul de aspră care poate tulbura pe termen lung relația cu copilul și comportamentul acestuia.

Citește și:

În time-out copilul este trimis, indiferent de voința lui, undeva într-un loc retras sau în camera lui, cu speranța că se va liniști și va medita asupra faptelor pe care le-a comis. Din păcate realitatea ne arată că acest tip de compotament al părintelui naște și mai multe frustrări pentru copil, ducând totodată la șubrezirea atașamentului și deci a relației părinte-copil, iar copilul de cele mai multe ori are cu totul alte gânduri și sentimente în timpul izolării decât cele care sunt așteptate de părinte. Practic time-outul reprezintă întreruprerea contactului părintelui cu copilul care s-a comportat neadecvat.

Atunci când copilul mic este în plină criză de nervi sau de afect, tot ceea ce îl ajută este înțelegerea și atenția părintelui, dar și faptul că persoana de atașament îl susține și îl lăsă să plângă. Copiii mici se echilibrează emoțional prin plâns și crize de furie, ei nu cunosc mecanismele de management emoțional și o bună perioadă de timp folosesc aceste manifestări pentru a se „vindeca”. Pe scurt, copilul are nevoie să plângă atât cât vrea în brațele sau lângă persoana de atașament, care îi arătă dragoste și înțelegere pentru suferința sa.

Citește și:

dezavantaele trimiterii in camera, la colt, time out sau pauza

Metoda time-out: dezavantajele pentru care specialiștii nu o recomandă

  • Copiii experimentează time-out ca o formă de abandon când sunt lăsați izoltai;
  • Cei mici nu reflectează la faptele pe care le-au făcut când sunt în time-out, așa cum se dorește prin această metodă, ei înțeleg că sunt rai, că nu sunt sificient de buni pentru a merita iubirea, de aceea părintele sau persoana de atașament îi izolează, acumulând și mai multe frustrări tocmai când au mai mare nevoie de iubire și înțelegere;
  • Pierderea contactului poate fi interpretată de către cel mic că pierderea dragostei unui părinte, provocând anxietate celor mici;
  • Tehnică time-out este deosebit de riscantă și complet nerecomandată pentru copiii care au predispoziție spre anxietate, care trăiesc în medii conflicutuale sau de divorț, care au tulburări de atașament sau care sunt sensibili și timizi;
  • În timpul izolării copiii experimentează profunde sentimente de singurătate și anxietate;
  • „Un copil care se confruntă frecvent cu teama de abandon din partea părinților va construi un tip de lume, în care nu are o ancoră sigură de sprijin. Acești copii au învățat că trebuie să se conformeze opiniilor altora pentru a supraviețui și astfel există un risc mai mare să le crească sentimentul de nesiguranță și lipsă de putere”, scrie psihiatrul Edward V. Haas în cartea “Oamenii sănătoși sunt creaturi sociale”.
  • Tehnică time-out este de fapt o tehnică de retragere a iubirii[1].
  • Pentru că micuții acumulează și mai multe frustrări prin această pauză, este posibil să reacționeze în două moduri: fie fac crize și mai puternice, fie par a se fi „cumințit” pentru că izolarea, deși nu pare, poate fi percepută că înfricoșătoare pentru copil. În tot cazul, în niciuna dintre situații copilul nu meditează la faptele sale prin time-out, nici nu se liniștește decât cel mult aparent, ci înțelege că uneori nu merită să fie iubit și că dacă face tot ce i se spune merită iubirea părintelui.
  • Time-out face parte din tehnicile așa-numitei discipline bazate pe putere și nu pe iubire. Psihologul Martin Hoffman se numără printre primii care s-a concentrat asupra diferenței dintre disciplină bazată pe putere și cea bazată pe iubire, observând că multe dintre consecințele retragerii iubirii (printre metode și time-out) sunt comparabile cu cele ale formelor severe de pedeapsa. Amblele transmit copilului că, dacă face ceva ce nu îi convine părintelui, acesta îl va determina să sufere pentru îi schimba comportamentul. Aceasta, mai departe, îi determina pe copiii să înțelegă că a face pe cineva să sufere atât de tare reprezintă o metodă de a rezolva conflictele și totodată înțeleg că mai bine vor face, cel puțin aparent, ce îi convine părintelui, că sa obțină confort emoțional. Așadar copilul nu înțelege motivele pentru care ar trebui să facă altă alegere in comportament, nu înțelege de ce, ci doar că poate face unele alegeri in funcție de cum se poartă ceilalți cu el. În plus, susține Hoffman, retragerea iubirii poate fi mai devastatoare emoțional decât alte pedepse.
  • Copilul mic este tot timpul dependent de părinte, pentru el părintele este universul sau la care se raportează, de la care așteaptă îndrumare, iubire, înțelegere, acceptare și protecție. Atunci când părintele îl privează de iubire, îl izolează, chiar și pentru o scurtă durata de timp (copiii au altă percepție asupra timpului), consecințele nu pot fi bune.
  • time-out declanșează sentimente de anxietate pentru copil căci acesta ar putea pierde iubirea părintească.
  • Nu în ultimul rând, time-out oferă un model de utilizare a puterii. Părinții au puetrea de a-și exercită autoritatea asupra copilul care este dependent de ei fizic și emoțional.

Există momente când copiii pot fi suprasolicitați și copleșiți emoțional în situațiile tensionate sau în medii cu mai multe persoane, când nu reușesc se echilibreze. Retragerea într-o zona mai liniștită poate fi de ajutor, dacă părintele îl însoțește și îi rămâne alături, cu dragoste și respect.

Citește și:

Ce alternative ne propun specialiștii? De cele mai multe ori reacțiile părinților pot fi mănate de teamă (teamă nu reușește educe corespunzător copilul, îl vorbește lumea sau prietenii, teamă de pierdere a controlului, teamă de accidentare etc.).

De aceea, înainte de a lua o decizie privind intervenția în disciplinarea copilului, am putea să ne întrebăm ce ne împinge în alegrea noastră: dragostea sau teamă de a nu pierde controlul? Ce este mai important: relația cu copilul și cum se va simți cel mic sau obținerea unor rezultate aparențe de disciplinare?

În criză de furie sau plâns copilul nu reacționează corespunzător la stimulii din jur. Aletha Solter, dar și alți specialiști în psihologia copilului ne îndeamnă să lăsăm copilul să plângă, timp în care îl îmbrățișăm, îi arătăm înțelegere și empatie și îi rămânem alături cu dragoste. Abia după încetarea crizei îi putem explică sau oferi alternative pentru comportamenul lui. Jocul prezintă de asemenea puteri terapeutice și mai ales educative. Va recomandăm să gășiți sugestii de joc, dar și de reacții pentru comportamentul inadecvat al copiilor (de exemplu când cel mic muscă sau vorbește urat, este violent sau refuză multe activități firești etc.):

Citește și:

Jocul atașamentului – Aletha Solter

Rețete de jocuri - Lawrence J. Cohen

Sugestiile actuale ale specialistolor susțîn parentingul necondiționat. Părinții ar trebui să țînă cont de competență emoțională a copiilor și de feedbackul sincer pe care îl primesc in mod constant de la aceștia, chiar dacă uneori acest feedback se poate traduce in crize, plâns, furie, cuvinte jignitoare, agresivitate – acestea sunt forme ale copiilor de a-și arată nevoile emoționale.

Referinte:

[1] Alfie Kohn – Parenting neconditionat

[2] Martin Hoffman – Review of Child Developmens Research

[3] Jocul atasamentului – Aletha Solter

Foto: ESB Professional, spixel / shutterstock

Vizionare placuta


Descriere Iulia Maftei – Kudika.ro

 

Încă de când mă aflam pe băncile Facultății de Medicină Carol Davila, am constat că dincolo de a cunoaște știința...

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.