Provocări pentru părinți în primii 3 ani de viață ai copilului

Provocări pentru părinți în primii 3 ani de viață ai copilului

Pe cât sunt de mici, pe atât sunt de minunați copiii. Nu de puține ori ne vom surprinde pe noi, adulții, că avem multe de învățat de la ei și că, odată cu ei, creștem și noi și ne reeducăm obiceiurile, într-un sens bun. Da, copiii ne aduc o dragoste nemaiîntâlnită și totodată ne ajută să devenim mai buni decât eram.

În primii 3 ani de viață cu micuțul sunt multe provocări pentru noi, părinții, de la reorganizarea timpului, priorităților și resurselor, până la descoperirea unor „puteri supranaturale” care ies la iveală odată cu venirea pe lume a copilașului, cum ar fi faptul că putem rezista la stres și oboseală mult mai mult decât am fi crezut și că reușim să realizăm atâtea lucruri cât pentru mai multe persoane la un loc. Ei, dar ei cresc repede și fiecare vârstă are frumusețile sale.

Noi suntem exemplul lor

Dincolo de toate cuvintele pe care le spunem copiilor și de toate învățămintele pe care ne dorim să le ia la cunoștință, copiii învață întâi șiîntâi urmându-ne modelul. Vor face așa cum facem și noi, vor răspunde cum o facem și noi lor, ne vor trata cum și noi îi tratăm. Sunt ca o oglindă vie care nu întotdeauna ne arată ceea ce am vrea să vedem.

Așadar, încă din burtica mamei bebelușul învață despre lumea în care se va naște. Încă de atunci e bine să fim pregătiți, să facem pași pentru a deveni acei părinți pe care ne dorim să îi aibă ca model, cu reacții, gesturi, cuvinte și activități menite să educe și să răspândească dragoste.

Vă recomand și câteva cărți de parenting foarte valoroase prin conținutul lor:

Parenting neconditionat - Alfie Kohn

Jocul atasamentului - Aletha Solter

Retete de jocuri - Lawrence J. Cohen

Educația alimentară începe de mic

Am auzit des că „și gusturile se educă”. Nu este ușor, dar realitatea este pe aproape. Dacă ne dorim copii sănătoși care să devină adulți cu obiceiuri sănătoase, atunci le putem cultiva aceste obieceiuri bune încă de când sunt mici, când ei descoperă lumea și află ceea ce este sigur pentru ei. Și în cazul alimentelor, întrebați medicul pediatru și nu vă sfiiți să le oferiți diversitate, chiar dacă aceasta înseamnă să ne rezervăm timp pentru cumpărături, gătit și eventual ornat farfurii, atunci când este cazul să trecem de la piureuri la alimente sub formă de bucăți.

Este o provocare reală, pentru că, de multe ori, în toată această perioada cât părintele se informează cu privire la posibile rețete sănătoase, învață de fapt și despre alimentația adultului care, la un moment dat, se va confunda cu cea a copilului, atunci când ajung să mănânce cu toții la masă. Este un pas foarte important.

Vă recomand și ghidul OMS pentru diversificare.

Va recomand si: Modalitati prin care imi "conving" copilul sa manance

Crizele de negație

Acestea încep în jurul vârstei de 2 ani sau mai devreme. La această vârstă copilul nu știe foarte clar ce vrea, dar cu siguranță știe ce NU vrea. În plus, capacitatea limitată de exprimare poate face ca o situație să devină dificilă pentru părinte. Așadar, se întâmplă ca micuțul să refuze vehement momentul băii, dar odată intrat în cadă să nu mai vrea să iasă. Deși sunt mici, pot înțelege foarte bine o situație, chiar dacă nu le convine pe moment. Așadar este bine să îi anunțăm că peste un timp vom merge la baie, uite cu ce ne vom juca la baie, apoi vor ieși în acest prosop sau halat și uite ce activități vom avea ulterior. Astfel copilul se simte mai pregătit și va accepta mai ușor momentul. Sigur, situațiile sunt diverse, de aceea le și numim provocări.

Vă recomand și articolul: Negația la copiii mici

Ce facem cu tantrumurile?

Cum spuneam mai sus, copiii știu foarte bine ce nu vor la un moment dat. Însă se poate întâmpla că situația să finalizeze cu o adevărată criză de furie, indiferent că incidentul are loc acasă sau în public. Nu este ușor să ne păstrăm echilibrul în aceste momente, dar este important să facem eforturi. Vă recomand cu căldură câteva strategii eficiente în acest articol:

Pe scurt, este important să nu încercăm să scoatem copilul din criză, să îi spunem „nu mai plânge” de parcă s-ar putea opri la comandă sau să încercăm să îi distragem atenția cu un joc sau jucărie. Odată începută criză, este bine să se desfășoare, este bine pentru copil, pentru că așa își exteriorizează micuții tensiunile.

Uneori este posibil ca acea criză să nici nu fie generată de momentul de față, ci de un eveniment din trecut, care însă a aramas acolo și peste care s-au acumulat alte sentimente care ies printr-o criză. Este important ca părintele sau supraveghetorul să verifice dacă micuțul nu e rănit, să îi ofere un spațiu sigur și să îi rămână alături micuțului, cu dragoste, susținere, înțelegere și acceptare. Ați observat că atunci când plâng, copiii ne privesc în ochi? Au nevoie de înțelegerea și acceptarea noastră. Abia când criza s-a inceiat, copilul este dispus să asculte tot ce are de spus părintele, cu blândețe și calm. O astfel de tactică va avea efect și pe viitor.

Găsiți detalii prețioase despre crizele și tantrumurile copiilor în această carte: „Lacrimi și crize de furie” de Aletha Solter.

Foto articol: By FamVeld/shutterstock.com

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:


Setari Cookie-uri