10 Modalități prin care îmi conving copilul să mănânce

10 Modalități prin care îmi conving copilul să mănânce

Problemele la masă sunt des întâlnite atunci când vine vorba despre cei mici. Și noi, ca și alți părinți probabil, ne-am confruntat cu unele provocări. Este mult spus că îmi „conving” copilul să mănânce, este de fapt alegerea lui dacă vrea sau nu să mănânce, însă eu încerc să îi creez un mediu propice. Am strâns din sfaturile întâlnite în lecturile de parenting, dintre cele oferite de medici sau alți părinți câteva modalități care chiar mă ajută să am succes cu copilul la masă.

Simon, băiețelul nostru, are acum 2 ani și jumătate, așadar voi vorbi în special despre ceea ce mă ajută și m-a ajutat pe mine, ca părinte, pentru a avea succes la masă cu copilul mic.

Trebuie să fac câteva mărturisiri: am un copil pretențios la mâncare, nu i-aș spune chiar mofturos, pentru că totuși gustă mâncarea înainte de a o refuza. Sigur că nu toate mesele sunt un succes, nepunând la socoteală perioadele când copilul e bolnav.

Nu am să detaliez neapărat meniul lui, cu atât mai mult cu cât are o dietă personalizată, având câteva alergii alimentare, însă vă pot spune că are 3 mese principale pe zi și 2 gustări (uneori sunt două mese principale și mai multe gustări, dar încercăm, pe cât posibil, să menținem un program de masă).

Așadar, care sunt acele strategii care îmi sunt mie de folos pentru a "convinge" copilul să mănânce?

  1. Îniante de toate, încep cu două aspecte: Sunt calmă și binedispusă și îmi propun ca, oricât de greu mi-ar fi, să nu forțez copilul să mănânce! Copiii mici, în general, ne simt! Empatizează cu noi, ne recunosc emoțiile și acestea le pot influența apetitul. De la Simon am învățat un lucru cert: mâncăm și emoțional, nu doar de foame! El cel puțin, dacă este supărat sau bolnav, este capabil să nu mănânce o zi întreagă, ceea ce pentru mine e greu de dus, însă fac tot posibilul să am grijă de emoțiile lui. Da, și el e supărat, de exemplu a fost supărat când ne-am întors din concediul la buni, unde s-a distrat, a împodobit bradul, a venit Moșul și așa mai departe! Așadar mă ocup întâi de emoții! Apoi, al doilea aspect: mănânc sau mâncăm împreună cu el. De fapt, îl punem la masă cu noi chiar de la începutul diversificării, să vadă, să observe că ne place mâncarea, că se mănâncă, cum se mănâncă. Vă recomnd cu căldură să citiți cartea lui Carlsz Gonzalez intitulată "Copilul meu nu mănâncă", această carte m-a învățat să rămân calmă atunci când mesele nu decurg așa cum mi-aș fi dorit.
  2. Mă asigur că am cel puțin două feluri de mâncare, în cazul în care nu are poftă de unul. De obicei, ca mai toată lumea, am ciorbiță și felul doi, dacă este vorba despre prânz sau cină, iar la micul dejun am două preparate, unul mai acru, altul mai dulce (mă refer la dulce pe bază de fructe), căci preferințele lui diferă de la o dimineață la alta.
  3. Folosim mâinile, degetele! Mâncăm cu mâna! Sigur că la această vârstă am introdus și tacâmurile, însă el mănâncă mai ușor unele preparate dacă își folosește mâinile, mai ales când vine vorba despre gustări. Nu am încercat niciodată să îi descurajez acest instinct de a folosi mâinile la masă, dar, cum ziceam, vorbesc de copilul mic, nu știu ce ne rezervă viitorul, nu ne-am făcut planuri.
  4. Încerc să nu folosesc jocuri, tableta sau alte distracții la masă. Prefer să se concentreze pe mâncare, să o observe, poate chiar să se joace cu mâncarea, dar nu cu altceva.
  5. Îl încurajez să guste și a prins curaj, mai ales că nu insist dacă lui nu i-a plăcut. Uneori nici nu gustă, doar se joacă cu alimentul sau preparatul respectiv pe care i-l așez din nou în față la interval de câteva zile. El se împrietenește cu mâncarea prin joacă și este posibil ca, după mai multe încercări, să mănânce un preparat. Dacă un aliment nu îi place, i-l prepar în alt mod, îl introduc în alt fel de mâncare și, la interval de săptămâni, repet un fel de macare refuzat în trecut. Așa am reușit să îi introduc câteva preparate în meniu.
  6. Nu prelungesc inutil momentul mesei. Dacă acum nu mănâncă, îl mai întreb de câteva ori dacă mai vrea, dacă nu strâng și atât! Încerc să mențin ideea mesei ca fiind o activitate normală. Sigur că revin cu masa peste 1-2 ore, doar nu va trece ziua, dar nu isist atunci când el nu este dispus să mănânce.
  7. Masa pe care cred că o mănâncă mai greu, care ar avea riscul de refuz, o pregătesc după somnul de prânz. Nu doarme în fiecare zi, dar știu că dacă reușește să adoarmă, se trezește înfometat și chiar mănâncă. El doarme la prânz cam 4 zile din 7, dar pentru mine contează!
  8. Nu îl întreb ce vrea să mănânce. Nu încă, dar cum spuneam, nu știu ce ne rezervă viitorul. Dar da, am două preparate pregătite, deci îi ofer într-o anumită măsură posibilitatea să aleagă.
  9. Gătesc în casă și încerc, atât cât este posibil, să implic și copilul. Ce înseamnă să îl implic? Sigur, nu îi voi da un cuțit în mână, dar îi ofer și lui, pe o măsuță lângă mine, în bucătărie, câteva dintre alimentele pe care eu le folosesc la gătit, evitând desigur bucățile mici cu care s-ar putea îneca, prafurile și condimentele. De exemplu dacă gătesc ciorbiță îi pun o jumătate de roșie, o jumătate de ardei, câteva bețișoare de morcov (finger food), îi pun dacă mai am și alte legume, de exemplu castravete, chiar dacă nu îl pun în ciorbă. Acest obicei ne-a ajutat mult din două puncte de vedere: 1. Cunoaște alimentele, le atinge, le vede, le simte mirosul, textura și chiar gustă din ele, ceea ce mă bucură, desigur! Și 2, simte aroma preparatelor gătite, ceea ce îi stârnește pofta. Ideea mi-a venit cumva gândindu-mă la copilăria mea. Cu toții avem acele mirosuri ale copilăriei de care ne aducem aminte, printre care și aromele din bucătărie, de exemplu aroma plăcintei preferate, a orezului cu lapte, a clatitelor sau a citricelor de Crăciun, cred că și voi folosiți expresia „miroase a Crăciun” și așa mai departe. Prin această etapă în care „gătim” împreună încerc să îi clădesc și lui un fel de "amintiri olfactive".
  10. Și ultimul aspect, destul de important pentru noi: niciodată nu l-am păcălit. Dar niciodată! Nu i-am oferit o mâncare în locul alteia, nu i-am ascuns alimente. Dacă am folosit un aliment despre care știam că nu îi place, i-am numit preparatul (de exemplu budincă), iar dacă nici așa nu a acceptat nu am insistat. Dar, așa cum am vorbit mai sus, pentru a mă asigura că un aliment nu îi place i-l ofer de mai multe ori în preparate diferite, repetând la intervat de săptămâni și acel preparat.

Vă invit cu maximă curiozitate și real interes să povestiți, în comentarii, care sunt experiențele care va ajută pe voi să aveți succes cu masa copilului!

Va mulțumesc!

Foto: By zakalinka/shutterstock.com

Articole video recomandate

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:


Setari Cookie-uri