Te-ai săturat să țipi la copilul tău? Sfaturi pentru o comunicare mai eficientă

Înainte de toate, nu porni de la autocritică. Niciun părinte nu este perfect

Nu putem avea cea mai bună reacție de fiecare dată, pentru că și noi, adulții, avem emoții, avem zile mai bune sau mai puțin bune. Câteodată vom reacționa necorespunzător și este normal să se întâmple astfel.

Ce nu este normal e să transformăm „câteodată” în „adeseori”. Pentru că în această din urmă situație devine o obișnuință, un obicei, care treptat va face parte din stilul parental, din baza educației copilului nostru. Și sigur nu ne dorim acest lucru.

De ce să nu țipăm la copilul nostru

Copiii învață prin imitație, astfel că, mai devreme sau mai târziu, și copilul va țipa la părinte la fel de înverșunat, aruncând aceleași replici, în oglindă. În loc să se iasă din criză, din situația de impas, momentele tensionate vor deveni tot mai tensionate, până ce părintele va simți că nu mai poate comunica cu copilul sau.

Practic efectul final al țipatului repatat la copil este, într-un fel sau altul, ruperea relației cu acesta.

În plus, noi nu îi oferim un exemplu pozitiv pe viitor. Țipând la el, copilul înțelege că asta trebuie să faci când vrei ca cineva să te asculte. Așadar în viitor nu va țipa doar la noi, ci și la ceilalți, ceea ce îi va periclita destul de serios calitatea relațiilor pe care va încerca să le construiască mai târziu, în viață.

Încă un aspect negativ: țipând nu îi explicăm copilului de ce credem că varianta noastră este mai bună.

Ar trebui să îi explicăm, pe un ton cald, pe care să îl poată asculta, să rămână atent la noi fără a se simți amenințat, de ce considerăm că sfatul nostru este mai bun decât alegerea lui. În felul acesta îi oferim soluti la probleme, îl învățăm să caute alternative, îl învățăm să gândească înainte de a face unele alegeri. Ceea ce reprezintă, de fapt, educație – țelul pe care noi, părinții, îl avem.

De ce ajungem să țipăm la copil?

Am putea despica firul în patru și am putea detalia multe cauze, însă scurt, în momentul acela, în clipa aceea, avem doar două motive:

• Și la noi în copilărie s-a țipat, este un model învățat automat de către noi și va trebui să conștientizăm aceste aspecte și să încercăm să ne schimbăm pe noi înșine în mai bine;
• Simțim că în momentul acela nu avem alte opțiuni și începem să țipăm la copil. Dar avem alte opțiuni. Întotodeauna avem!

Sfaturi pentru a nu mai țipa la copilul tău

Ori de câte ori poți, lasă-i puterea de a-și face singur alegerile

Este normal să avem tendința să fim prea protectivi și totodată să ne dorim să deținem controlul. Dar este o capcană, este un confort pentru noi, părinții, însă nu un beneficiu pentru copil.

Există o variantă mai directă de a urma acest sfat, însă nu mereu aplicabilă. De exemplu copilul spune că nu vrea să mergă la grădiniță. Bine, poate să facă ce dorește, dar și noi facem ce dorim. Părinții pleacă la muncă, ușa se încuie, va rămâne singur acasă, își va pune singur de mâncare, va face totul singur, fără niciun ajutor. Lumea nu se învârte în jurul alegerilor lui, fiecare avem responsabilitățile noastre. Îi explici clar de ce e necesar să meargă la grădiniță (învață lucruri care îl pregătesc pentru școală, își face prieteni, iar fără școală nu va putea munci și nu va avea nimic din ce își va dori) și îi explici și ce se întâmplă dacă rămâne acasă (rămâne singur, părinții pleacă la muncă).

Foto: Zoteva/ shutterstock.com

Apoi îți vezi de dimineața ta, lăsându-i copilului opțiunea de a merge la grădi. Îl poți întreba mai târziu: Ei, cum te-ai hotărât, ne pregătim de grădi? (încerca să nu foloseșți cuvântul „nu” în exprimarea ta). Reamintește-i cât de tare îl iubeșți.

O altă variantă constă în formularea unor alegeri, când se potrivește. De exemplu: trebuie să te speli pe dinți înainte de culcare. Dar copilul refuză, chiar dacă i-ai explicat de ce. Poți încerca să îi dai de ales: ce vrei să faci mai întâi înainte de culcare, să te speli pe dinți sau să te schimbi în pijamale?

De ce ne spun copiii „nu”?

Dacă te întrebi de ce micuții ne contrazic, nu vor să facă ce îi rugăm sau pur și simplu fac intenționat o prostioară, ei bine nu o fac ca să ne supere pe noi, să ne enerveze, să ne determine să țipăm la ei. Pentru că ei nu vor asta și comportamentul nostru este dureros pentru ei. Îi rănește, emoțional.

De fapt ei cer atenție, cer conectare cu părintele, cer iubire, doar că nu știu cum să ceară. Dacă vei avea mereu asta în minte, vei reuși adesea să îți păstrezi calmul. Oferă-i atenția ta, mâinile tale, îmbrățișările tale, pupicul tău. Citește continuarea în pagina 2 >>

---