Stiti momentele acelea cand te intalnesti dupa o vreme cu colegii, ca se aniverseaza, sa zicem 10 ani de la terminarea facultatii? Se petrece ceva in viata omului in cadrul acesta. Stai, evaluezi si te gandesti. Fiecare a plecat in cei 10 ani cu niste date. Cu niste premize. E interesant felul in care se intorc lucrurile. E interesant cum se intorc lucrurile, dar mai ales vremurile.
Pe de-o parte noi traim cu noi intr-o stare de acceptabilitate. E necesara mersului inainte. Esti condamnat la tine. N-ai ce sa faci. Acesta ti-a fost dat, din acesta trebuie sa scoti ce-i mai bun. Si traiesti cu tine intr-un fel de impacare. Impacarea e o forma de reusita, dar ea se produce in relatie cu un termen de comparatie.
Si vine momentul acesta festiv al evaluarii. Al comparatiei. Ce am facut cu noi fiecare. Unii vin cu poze, altii vin cu cv-uri. Fiecare in ce parte a construit. Unii vin zambind, altii vin pur si simplu. Si mai e o categorie de colegi care nu vin deloc. E un soi de a suspenda problema prin neprezentare. Ne privim cu totii sub forma de evaluare. Cum te schimba 10 ani, dar mai ales in ce te schimba. Cine suntem, dar mai ales cine am devenit.
Viata poate fi inteleasa privita inapoi, dar trebuie traita privind inainte.
Foto prima pagina: alphaspirit, Shutterstock
Spune-ti parerea!