Mi-am amintit de filmul Matrix, în care oamenii trăiau într-o așa zisă realitate prefabricată și m-am gândit dacă nu cumva fac și eu parte dintr-un joc video foarte bine pus la punct. Brusc, totul din jurul meu a devenit artificial.
Dar dacă așa este, am continuat șirul întrebărilor,cine m-a pus aici și de ce? Am ales de una singură să intru în acest joc sau am fost forțată. Iar dacă Universul este iubire, dacă eu sunt parte din Univers, cum este posibil să îmi fie dată să trăiesc o experiență care, în anumite momente devine dureroară sau periculoasă (sau cel puțin așa percep mintea și corpul meu).
Poate că de fapt, acesta este și scopul întregului joc. Să te redai pe tine ție însăși. Să încetezi să acționezi din teamă, din dorința de a face pe plac, din spirit de turmă. Abia atunci întreaga butaforie din jur se prăbușește. Abia atunci îți dai seama câ timp ți-ai petrecut cu nimicuri- griji, temeri, păreri de rău, regree, ce fac sau spun alții- și îți aminești ce anume este important. Iubirea necondiționată. Autenticitatea. Bucuria. Rolul tău de creator. Și-atunci îți creezi prorpiul tău joc în care cerul chiar este albastru.
sursa foto front page: shutterstock/by frankie's
Spune-ti parerea!