Am renuntat de ceva timp la mezeluri. Cu rare exceptii, nu mai cumpar niciun fel de carnaraie specifica micului dejun. Motivul este simplu: mi-e cat se poate de clar ca mezelurile nu sunt in niciun fel benefice pentru sanatate, iar noi ajunsesem sa le consumam pe post de aperitiv la toate cele trei mese principale ale zilei.
La inceput, a fost destul de dificil, insa dupa numai cateva zile, ne-am obisnuit cu noul tip de alimentatie. Singurul impediment real a fost micul dejun. Ca alternativa, am pregatit oua in diferite moduri, porridge si sandwichuri sau croissante cu somon afumat, pasta de peste sau de branza garnisite cu toate tipurile de legume pe care le am la dispozitie.
Foto: mic dejun fara mezeluri, Shutterstock
Totusi, daca ar fi sa fiu complet sincera, adevarul este ca uneori ne lipseste o felie de sunca. Asa ca am improvizat!
Am vazut prin filmele americane ca acestia fac sandwichuri cu friptura rece. Cea mai interesanta varianta mi-a parut o friptura de vita (roastbeef) pe care acestia o feliaza intocmai ca pe mezeluri si care arata atat de bine incat mi se face instant foame ori de cate ori intalnesc cate o imagine.
Dupa putin research am aflat ca roastbeeful este de fapt antricotul de vaca si ca se prepara relativ usor. Am gasit insa in supermarketurile noastre o friptura gata ambalata care se numeste chiar roastbeef si este maturata si gata legata, numai buna pentru coacere. Asa ca am trecut la treaba!
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Mâncăruri de Crăciun - Sărbători alături de cei dragi savurând preparate de Crăciun cu aromă de drag și dragoste d-acasă
- 4 Iulie 2025: Neptun retrograd în Berbec. Fenomenul cosmic care nu s-a mai întâmplat de 150 de ani
- Horoscop săptămânal: De ce are nevoie fiecare semn zodiacal în săptămâna 14–20 aprilie
Foto: roastbeef crud, Shutterstock
Ingrediente:
- o caserola de roastbeef la temperatura camerei
- frunzele de la o legatura mica de rozmarin
- cimbru
- sare
- piper
- ulei de masline sau unt
Mod de preparare
Se amesteca bine intr-un mojar cimbrul, rozmarinul, sarea si piperul. Se tavaleste bine carnea prin acest amestec, masand energic pentru a fi sigura ca ierburile se vor lipi de roastbeef.
Se prajestea carnea maxim 3-4 minute intr-o tigaie cu o lingura de ulei sau unt incins. Carnea trebuie rasucita pe ambele parti si pe laterale pentru a prinde culoare uniform.
Roastbeeful astfel preparat se da la cuptorul incalzit la maxim (220 grade C) pentru 20 minute. Apoi se da focul la jumatate si se mai lasa 10 minute pentru varianta "in sange". Daca il doriti bine facut, se mai lasa inca 10 minute, apoi se scoate din cuptor, se acopera cu folie de aluminiu si se mai lasa la odihnit inca 20 minute.
Foto: roastbeef feliat, Shutterstock
Se poate servi cald, dar eu va recomand sa aveti rabdare pana in ziua urmatoare cand veti felia friptura si veti manca cel mai bun sandwich din lume.
Foto interior si prima pagina: sandwich cu roastbeef, Shutterstock
Pofta buna!