Suma zilelor

Trecuse un ceas, poate doua, noi taceam. Nu stiu ce era in capul si in inima lui Willie, dar eu imi imaginam ca in hamacul ala imi lepadam, rand pe rand, coiful ruginit, armura grea de fier, camasa de zale, pieptarul de piele, cizmele cu pinteni si bietele mele arme cu care m am aparat si mi am aparat familia, nu de fiecare data cu succes, de capriciile sortii.

De la moartea ta, Paula, ma plimb prin padurea ta, plimbari linistite in care esti cu mine si ma indemni sa-mi scormonesc sufletul. In anii astia mi s-au deschis niste caverne pecetluite, cu ajutorul tau in ele intra acum lumina. Cateodata ma copleseste dorul si sufar, dar nu dureaza mult, deodata te simt mergand alaturi de mine si ma simt alinata de murmurul sequoiei si de aroma rozmarinului si dafinului.

Ma gandesc ce frumos ar fi sa mor cu Willie in acest loc vrajit, batrani, dar cu capul pe umeri, controlandu-ne viata si moartea. Unul langa altul, de mana, intinsi pe pamantul reavan, parasindu-ne trupurile pentru a ne alatura spiritelor. Poate ca tu si Jennifer ne asteptati; daca ai venit dupa Bunica Hilda, sper sa nu uiti sa vii si dupa mine.

Plimbarile astea imi fac tare bine, ma simt invincibila si recunoscatoare pentru uriasul belsug din viata mea: dragoste, familie, munca, sanatate, o mare multumire. Dar noaptea aceea in desert a fost altfel: nu am simtit forta pe care mi-o dai in padure, ci abandon. Vechile mele straturi de solzi tari se desprindeau, lasand la vedere o inima vulnerabila si o moliciune a oaselor.

Catre miezul noptii, cand lumanarile aproape ca se topisera, ne-am dezbracat si am intrat in apa calda din jacuzzi. Willie nu mai e cel care m-a atras la prima vedere acum douazeci de ani. Iradiaza si acum forta si are zambetul neschimbat, dar e un om care a suferit, cu pielea prea alba, ras in cap ca sa si ascunda calvitia, cu albastrul ochilor mai palid. Port si eu pe chip durerile si pierderile din trecut, am intrat la apa cu un tol si trupul care se odihnea in apa era al unei femei mature care n a fost niciodata o frumusete.

Dar nici unul din noi nu judeca sau compara, nici macar nu ne aduceam aminte cum eram in tinerete: am atins starea de perfecta invizibilitate pe care o da convietuirea. Am dormit impreuna atatia ani ca nici nu ne mai vedem. Ca doi orbi, ne atingem, ne mirosim, ne percepem prezenta asa cum simti aerul.

---