Suma zilelor

Willie mi-a spus ca eram sufletul lui, ca ma asteptase si ma cautase pret de cincizeci de ani, convins ca avea sa ma gaseasca pana sa moara. Nu e el omul care sa spuna vorbe frumoase, e mai curand posac si detesta sentimentalismele, dar fiecare cuvant al sau, masurat, gandit, cadea peste mine ca o ploaie de vara. Am inteles ca si el patrunsese in zona misterioasa a daruirii ultime, ca si el isi lepadase armura si, ca si mine, se deschidea.

Am descris in romanele mele dragostea romantica, cea care daruieste totul, pentru ca am stiut dintotdeauna ca ea exista, desi poate ca n-aveam s-o ating nicicand. Am simtit asa ceva din daruirea asta fara limite doar cu tine si cu fratele tau, cand erati mici, doar cu voi am simtit ca eram un singur suflet in corpuri abia despartite. Acum simt asta si cu Willie. Am iubit si alti barbati, stii foarte bine, dar pana si in pasiunile cele mai irationale stiam sa-mi pazesc spatele.

De cand eram doar o copila mi-am pus in cap sa am grija de mine. In jocurile din pivnita casei bunicilor, unde am crescut, n-am fost niciodata domnita salvata de print, ci amazoana care se lupta cu balaurul ca sa salveze un popor. Dar acum, i-am spus lui Willie, nu mai vreau decat sa-mi las capul pe umarul lui si sa-l rog sa ma ocroteasca, asa cum fac barbatii cu femeile pe care le iubesc.

---