Cupa de clestar

Obasute

Cand am auzit eu oare pentru prima oara legenda despre abandonarea batranilor pe muntele Obasute? Locul meu natal e un sat montan din centrul peninsulei Izu, unde mi-am petrecut copilaria, iar in regiunea Toi, pe coasta de apus a peninsulei, se transmiteau din vechime niste legende despre batrani parasiti pe munte, asa ca, foarte probabil, mi-a ajuns la urechi impreuna cu acestea, umplandu-mi sufletul de durere.

Sa fi avut cinci sau sase ani pe atunci? Auzind legenda, am iesit pe veranda si am inceput sa plang zgomotos. Nu mai stiu unde se intampla asta, dar tin minte vag ca bunica, sau poate mama, oricum, cineva din familie, nepricepand bine reactia mea, a iesit imediat dupa mine si mi-a spus cateva cuvinte. Evident, nu puteam intelege povestea in sine, dar tristetea faptului de a-ti duce mama in spinare si de a o lasa pe munte se abstractiza si, asemenea unor picaturi de apa picurand printre stanci, se prelingea in sufletul meu. Plangeam in hohote, incapabil sa suport durerea gandului ca va trebui sa ma despart de mama.

Am ajuns sa inteleg limpede legenda, ca pe o istorie cu cap si coada, de-abia pe la zece sau unsprezece ani. Pe atunci primeam din cand in cand carti cu poze de la o matusa care locuia intr-un orasel aflat la vreo patruzeci de kilometri de noi, iar printre ele se afla una care se numea Obasuteyama1.

Se pare ca exista in circulatie cateva variante ale acestei legende, in care difera doar cateva amanunte, dar povestea pe care o cunosc eu se bazeaza in intregime pe acea carte si se pastreaza in mintea mea pana azi fara sa-i fi adus vreo modificare. Nu e greu sa-ti dai seama ce impresie puternica a produs asupra sufletului meu de copil si in ce masura si-a lasat amprenta asupra mea cartea cu poze Obasuteyama: dintre toate povestile auzite in copilarie, singurele pe care mi le amintesc si azi sunt cea despre Ishidomaru, care s-a dus sa-si caute tatal pe muntele Koya, si cea despre muntele Obasute. Amandoua au ca tema durerea separarii dintre parinte si copil.

Dupa mai multi ani, pe cand eram student, intorcandu-ma acasa in vacanta de vara, am dat intamplator peste acea carte cu poze intr-un dulap din magazie si m-am uitat din nou prin ea. Numai desenul de pe prima pagina era in culori, toate celelalte ilustratii fiind gravuri monocrome, in timp ce textul propriu-zis al legendei despre muntele Obasute era redat in stil literar clasic, putin cam dificil pentru un copil.

---