Cupa de clestar

Odinioara, in provincia Shinano, traia un senior care ura batranii. El a poruncit ca pretutindeni, cand ajung la saptezeci de ani, oamenii in varsta sa fie abandonati pe munte. Intr-o noapte cu luna, un tanar taran urca spre varf ducandu-si mama in spinare. Trebuia sa o lase acolo, deoarece implinise saptezeci de ani. Insa tanarul nu se putea impaca in nici un fel cu gandul asta, asa ca s-a intors cu ea acasa, a sapat o groapa sub podea, astfel incat nimeni sa nu o poata vedea, si a ascuns-o acolo. Cam tot pe atunci, un sol dintr-o provincie vecina se prezenta in fata seniorului cu o problema dificila. Adusese trei intrebari si, daca nu primea raspunsurile potrivite, Shinano urma sa fie atacata si nimicita. Cele trei intrebari erau: cum sa impleteasca o funie din cenusa, cum sa treaca un fir printr-o piatra pretioasa cu noua fatete si cum sa faca o toba sa bata singura.

Seniorul fu pus in mare incurcatura si dadu de stire in toata tara, cautand pe cineva suficient de intelept ca sa poata raspunde.

Cand fiul ii povesti mamei lui ascunse sub podea despre ce se petrecea, ea il invata pe loc cum sa rezolve problemele. Tanarul se duse atunci imediat la resedinta stapanului si ii spuse raspunsurile, iar in felul acesta isi salva tara de un mare necaz.

Afland ca, de fapt, era vorba de intelepciunea unei femei in varsta, seniorul, ca iluminat, intelese ca batranii trebuie respectati si isi revoca porunca.

In mare, cam asta era povestea. Pe prima pagina, cea cu ilustratia in culori, era desenat un tanar purtand pe cap un fel de scufie ca ale vechilor nobili de la Curte, care urca prin creierii muntilor ducandu-si batrana mama in spinare. Mama avea parul alb, dar fata ii era extrem de tanara, ceea ce parea destul de straniu. Luna plina invaluia totul, si copacii, si iarba, si pamantul, intr-o lumina verde-albastruie, iar umbra neagra a celor doi era imprimata distinct, pe suprafata solului, de parca s-ar fi varsat niste cerneala. Nu era decat un desen stangaci si banal, totusi tristetea povestirii din acel moment emana chiar si asa din imagine si mi-a trecut prin minte ca putea produce un efect destul de puternic asupra unui suflet de copil.

Anii au zburat, am absolvit facultatea si, cam pe vremea cand am inceput sa lucrez la un ziar, mi-a cazut in maini si am parcurs un volum intitulat Noi reflectii despre Obasuteyama. Pe atunci nu prea aveam rabdare sa citesc lucrari mai serioase, insa mai rasfoiam din cand in cand la intamplare diverse carti, dupa cum mi se nazarea. In stilul meu caracteristic, am frunzarit si acest volum, editat de Societatea pentru Publicarea Analelor Provinciei Shinano, si l-am aruncat intr-un colt al bibliotecii.

---