Cupa de clestar

Scena se petrecea, bineinteles, in timpurile vechi. Campia se intindea salbatica, fara sa se zareasca puzderia de case moderne raspandite de la poale pana in sus, pe coasta. In plus, era noapte, iar lumina lunii cadea, palida, peste tot, la fel ca in cartea cu poze Obasuteyama, si doar umbrele noastre erau negre.

— Pana la urma, unde ai de gand sa ma abandonezi? Intreaba mama.
Are peste saptezeci de ani si corpul i s-a imputinat de ti se face mila cand ii simti greutatea, insa eu, oricum, sunt extreme de obosit dupa ce am carat atata un om in spate. La fiecare pas picioarele imi tremura.
— De locul asta ce ai zice? Daca as construi o coliba pe aici…
— Nici vorba! Un loc ca asta!

Vocea mamei e foarte tanara. E slabita, dar are o vointa puternica si, chiar si in situatia asta, in care urmeaza sa fie parasita pe munte, calitatea ei innascuta de a nu face compromisuri nu se dezminte catusi de putin.
— Nu e periculos aici, langa perete? Daca se produce vreo alunecare de teren cand ploua? Nu se gaseste vreun loc mai potrivit?
— Nu prea. In general, mama, pretentiile tale sunt cam exagerate. Ce-ar fi daca am inchiria o anexa a templului pe care l-am vazut putin mai inainte?
— A, nu, nu vreau!
Mama da din maini si din picioare in spinarea mea ca un copil rasfatat.
— Vara cred ca acolo e plin de tantari negri de padure! Apoi, constructia e foarte veche, iar camera, probabil intunecata si trista, nu? Nu esti prea amabil, ma tratezi ca pe o straina!
Eu ma aflu in incurcatura, nu mai stiu ce sa fac.
— Atunci, mai bine ne intoarcem acasa. Nu stiu daca e mai bine sa duci o viata agitata, impreuna cu toti, decat sa locuiesti aici, dar…
— Iar vorbesti asa! Odata ce ne-am chinuit sa plecam de acasa, eu nu ma mai intorc acolo orice s-ar intampla! Sunt satula sa mai stau impreuna cu toti! Nu-i mai suport pe cei din casa, nu-i mai suport pe cei din sat, si cum nu mai am decat putin pana la sfarsit, lasa-ma sa traiesc singura, dupa cum am chef!
— Esti capricioasa, mama!
— Bine, sunt capricioasa! Sunt asa din nastere, deci n-am ce-i face! Cu toate astea, tu doar te uiti la mine si spui „esti capricioasa“, „esti capricioasa“. Unde e capriciu in a fi parasit pe munte?

---