Un atlas al dorintelor zadarnice

— Hai, ca e tarziu, exclama ea. Nu vezi ca soarele e sus pe cer? Tatal tau se va intoarce din clipa in clipa de la plimbare.
— Mama, e doar... Nirmal arunca o privire la ceasul de perete...cinci si jumatate!
— Nu vreau sa aud nimic, il lua Kananbala la rost. Casa e plina de rude. In curand se vor trezi. Vrei sa te gaseasca sforaind? Sunt atatea de facut!

Nirmal privea inmarmurit cum umbla incoace si incolo prin camera, facand ordine. O vazu ridicand si impaturind sariul pe care Shanti il lasase sa cada pe un scaun cu o seara inainte. Alaturi, pe podea, zaceau hainele pe care le purtase el, o kurta de matase si un dhoti, rasucite si aruncate intr-un colt, ca si cum abia asteptase sa scape de ele. Stanjenit, privi spre patul cu asternuturi motolite si cele doua perne lipite una de alta, purtand inca urma capetelor si apoi roti ochii prin camera plina de flori zdrobite care incepusera sa miroasa a putred. Nu putu sa o priveasca pe Shanti dar, cu coada ochiului vazu ca facea eforturi, zadarnice de altfel, de a face ordine alaturi de soacra ei.

Aproape fara voia lui, se trezi ca spune:
— Nu e nevoie mama, tu nu faci niciodata ordine in camera mea. Lasa totul asa cum e! Fac eu ordine mai tarziu.
Ar fi avut pofta sa o dea pe maica-sa afara si sa tranteasca usa in urma ei. Ce bine ar fi fost sa se afle pe o insula, departe de familie, de parinti, de privirile viclene ale verisorilor care ii asteptau jos.
— Ce baiat mare am, de-abia s-a insurat ieri si azi imi si spune ce sa fac si ce nu, zise Kananbala cu un zambet batjocoritor. Se intoarse spre Shanti, care se apucase sa netezeasca cearsaful si sa dea florile jos: Shanti Bouma, du-te si imbaiaza-te, apa e fierbinte. Servitoarea nu o poate incalzi de nu stiu cate ori.
Apoi se intoarse spre Nirmal.
— Du-te si tu sa te speli, in baia de jos. Si trimite-o pe Manjula sus. Manjula o sa-ti arate unde sunt toate cele, Shanti. Are sa te conduca jos, la micul dejun, dupa ce ai terminat.

Kananbala ramase la usa ca un strajer, privind-o pe Shanti care nu se descurca cu cheile de la noul ei dulap. Intr-o clipa de confuzie, cand i se paru ca isi recapata cunostinta sau ca iese dintr-o apa adanca si ia o gura de aer, intelese disperarea lui Shanti: se afla intr-o casa necunoscuta, printre oameni necunoscuti, cu un barbat necunoscut care era sotul ei, departe de tatal ei si de lucrurile stiute, si nici macar nu izbutea sa gaseasca o cheie. Privind-o pe Shanti se revazu pe ea, la varsta de saisprezece ani, in dimineata cand se trezise alaturi de Amulya, un barbat slabanog, necunoscut, devenit peste noapte sotul ei, un barbat pe care il zarise prin voal in seara dinainte, la cununie. O cuprinse mila si zambetul dispretuitor ii disparu de pe fata. Se apropie de Shanti, lua cheile si o alese pe care care ii trebuia. I se adresa cu glasul bland cu care vorbea doar copiilor:
— Ai sa inveti in scurta vreme sa te descurci si atunci lucrurile nu-ti vor mai parea straine.

Shanti se tinuse tare tot timpul, chiar si cand isi luase ramas-bun de la tatal ei si de la camera cu priveliste spre rau. Dar vazand blandetea neasteptata a Kananbalei simti ca buzele incep sa-i tremure. Nu se putu stapani: isi ingropa fata in sariul mototolit in care dormise si izbucni in plans.

---