Avanpremiera: Fragment din Insula iubirilor nesfarsite

Avanpremiera: Fragment din Insula iubirilor nesfarsite

Cel mai tradus roman din istoria literaturii cubaneze, Insula iubirilor nesfarsite a fost desemnat in 2007 cea mai buna carte de limba spaniola in cadrul Florida Book Awards.

― Am sa vin sa te iau la sapte, spuse Pablo si-si saruta sotia inainte de a pleca.

Amalia puse in patut fetita, care deja adormise. Atunci isi dadu seama, ca sotul ei nu luase hartiile pe care spusese ca le uitase.

Amalia voia sa provoace cea mai buna impresie, dar scancetul lui Isabel se transforma intr-un acces de plans, si nu putea sa se imbrace.

― Oare nu s-o simti bine? intreba Pablo, leganand-o in brate pe fetita ce tipa cu fata congestionata. Mai bine renuntam la cina.

― Nici sa nu te gandesti. Daca e nevoie, du-te singur. Am sa am eu grija de…

Martinico scoase capul de dupa perdea, iar fetita zambi. In timp ce spiridusul si micuta se jucau de-a v-ati ascunselea, femeia reusi sa se imbrace si sa se aranjeze. Plansetele fetei incepura din nou, cand Martinico dadu din mana, ca sa-si ia la revedere de la ei, se intetira cand cei doi iesira in hol si ajunsera la apogeu atunci cand sotii se aflau in fata usii de la intrarea vilei.

― Poftiti, spuse omul de afaceri, care le iesise in intampinare. Vivian!

Sotia acestuia avea un ten alb aproape stralucitor, ca o masca.

― Vreti sa beti ceva?

Isabel inca plangea in bratele mamei sale si, pentru o clipa, adultii se privira fara sa stie ce sa faca.

― Du-te cu Pablo in biblioteca, ii sugera Vivian sotului ei. Am eu grija de Amalia si de fetita.

Din usa, Amalia vazu rafturile din lemn de caoba pline de carti in care batea o lumina calda, galbuie.

― Hai in bucatarie, spuse Vivian, sa-i dam ceva de mancare.
― Nu cred sa-i fie foame, fiindca a mancat inainte de a pleca de-acasa, comenta Amalia, in timp ce strabateau holul. Si, chiar daca i-ar fi foame, nu cred sa ai ceva pentru ea. Inca nu mananca din toate.
― Nu-ti face nici o problema. Freddy o sa aiba grija.

Amalia se gandi la prapastia ce ii despartea pe ei de familia aceea, ce-si permitea luxul de a avea un bucatar: ceva la care ea nici macar nu putea visa.
Isabel nu mai plangea, poate datorita acelei apetisante arome a pandispan, ce inunda holul… Amalia se opri dintr-odata, vazandu-l pe bucatar. Sau mai degraba pe bucatareasa.
― Fredesvinda!
Grasana ramase stana de piatra.
― Amalita!
― Va cunoasteti? intreba Vivian cu o inflexiune ciudata in voce.

Vizionare placuta


Kudika
21 Mai 2010
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.


Setari Cookie-uri