Pulovere cu umerii goi: ideale la final de vară și început de toamnă

Pulovere cu umerii goi: ideale la final de vară și început de toamnă

Pentru acele zile când vrei să tragi un pulover pe tine alături de o pereche de blugi și atât, pentru acele zile când vrei să nu faci prea mult efort stilistic, îți propun niște piese vestimentare de efect, foarte cool în sezonul rece viitor. Îți propun să porți pulovere cu umerii goi!

Tricotajele rămân piese de rezistență în orice sezon rece. Și pentru că fac parte din arsenalul nostru vestimentar, se supun regulilor modei. Adică, cu fiecare sezon se poartă alte și alte modele de veste, pulovere, cardigane și jachete tricotate. Astăzi mă voi concentra pe niște modele, care, deși simple, au maximum de efect. Vorbesc despre pulovere cu umerii decupați pentru că sunt varianta ideală de top, pe timp rece, de asortat rapid la fuste, blugi sau pantaloni. Și mai am un motiv…

Tricotajele îți vor ține de cald și decupajele îți vor ține de... sexy, acesta e motivul pentru care în sezonul rece ce urmează eu voi purta pulover cu decolteu lăsat pe umeri sau cu decupaje în zona umerilor! Pentru că sunt ușor de asortat, transformă total ținuta și sunt extrem de sexy!

Este ceva în contrastul acesta dintre o piesă eminamente destinată confortului termic și decupajele ce lasă pielea la vedere. Așa că vezi ce pulovere cu umerii goi îți propun, să-ți țină de... sexy!

Pulovere cu decolteu lăsat pe umeri

Accentul pe umeri progresează de câteva sezoane încoace. A început timid cu umeri mari, amintind de vestimentația masculină. Apoi ne-am îndrăgostit de moda anilor 80 și 90. Apoi au apărut faimoșii ”cold shoulders”, adică umeri reci.

Jurnalul unei shopaholice, pulovere cu umerii goi, pulovere cu umerii decupați, pulovere cu decolteu lăsat pe umeri

Vezi pulovere cu umerii goi de aici

Mai exact, au luat amploare bluzele, topurile, cămășile și rochiile cu umerii lăsați la vedere. Fie prin metoda mai ”clasică” de a croi decolteul barcă, sau lăsat pe umeri, fie prin a decupa zona umerilor. Această găselniță este și mai accentuată în cazul pieselor care nu ar anunța cumva că umerii ar putea fi decupați.

Cămășile, bluzele, rochiile de zi și de seară, sacourile, trenciurile și modelele de pulovere cu umerii goi sunt exact în această categorie de ”haine-surpriză”. Așa că am ales și eu câteva modele de pulovere cu umerii decupați și de pulovere cu decolteul lăsat pe umeri, pentru a-ți demonstra șarmul lor.

Pulovere cu umerii goi, decupați sau cu broderii și modele perforate

Puloverul cu umerii decupați are o doză de mister, de senzualitate mascată, de ”sunt o tipă relaxată, casual, dar explozivă și sexuală”. Sau, cel puțin, așa mi se pare mie! Aceste modele de pulovere cu umerii goi subliniază o zonă delicată, feminină, senzuală a femeii. Desigur, în timpurile în care supra-expunerea pielii și a trupului este obișnuință, niște umeri goi pot părea desueți sau nu prea de efect, nu?

Ei bine, tocmai asta îi face absolut sexy! Este ca în cazul rochiilor, fustelor și pantalonilor cu vedere la gleznă. Când toate femeile în jurul tău își arată tot corpul, cu pantaloni mega-scurți, vei deveni mai interesantă și mai misterioasă, arătând doar glezna.

Cu riscul de a fi de modă veche, găsesc că modelele de pulovere cu decolteu lăsat pe umeri pot atrage atenția mai ceva ca un corset cu push-up. Și asta pentru că ațâță. pentru că lasă imaginația să lucreze. Și în cazul modelelor cu perforații sau cu zona umerilor decupată, și în cazul decolteului de la un umăr la altul, aceste piese de knitwear își vor face treaba.

La blugi, la fuste de piele, la fuste plisate, la fuste din dantelă, la pantaloni office, la pantaloni evazați, la pantaloni scurți, purtați cu dresuri interesante, la orice poți asorta pulovere cu umerii decupați.

Dacă vrei să sporești efectul asupra sexului opus, alege pulovere cu umerii goi cu decupaje ce continuă și în alte zone sau modele în care tăietura este ”vindecată” de aplicația voalului, a dantelei sau a tulle-ului. În rest, poartă-le cu orice, de la sandale cu șosete, la botine, cizme și chiar stiletto ori bocanci!

Vezi cum porți bluzele cu umerii goi si dacă ești plinuță!

Sursa foto front page – Unsplash

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:


Setari Cookie-uri