Setari Cookie-uri

Pantofi sport cu vârful metalic: un plus de coolness pentru ținuta ta urbană

Se poartă mult stilul smart-casual, urban, în sezonul acesta și începând cu toamna ce vine. Și ce modalitate de a fi cool, de a avea un stil tineresc și actual dacă nu cu inserții moderne, urbane în ținuta ta? O modalitate o reprezintă asortarea unor pantofi sport cu vârful metalic!

Nu este de mirare faptul că se poartă modelele de pantofi sport cu textură metalică! Și acum, cât încă e vară – deși nu calendaristic – dar mai ales din toamna ce vine, textura metalică este la mare căutare. De la haine, până la genți, de la machiaje perlate ori sidefate, până la oje cu irizații metalice, de la pantof metalici până la tot felul de bijuterii și accesorii cu aplicații și decorațiuni strălucitoare, metalice, se poartă toate!

Iar o metodă de a insera în ținuta ta un strop de metal topit este să alegi pantofi sport cu vârful metalic. Să nu mai spun că dacă alegi pantofi sport cu textură metalică cu totul, look-ul e de asemenea cool. Însă, pentru timide sau pur și simplu pentru cele care preferă un stil mai minimalist, o variantă de pantofi cu vârf interesant, din material strălucitor sau metalic este ideală, la ținutele de zi cu zi, casual, sport sau de club.

Citește și:

Pantofii sport cu detalii metalizate sunt o variantă interesantă și confortabilă

Când vorbim despre pantofi sport cu vârful metalic vorbim despre un plus de strălucire și de efect, cu un minimum de efort. Poți alege o pereche de blugi și un tricou și atât, fără alte artificii ”accesoricești”! Dacă strecori pantofi sport cu textură metalică lucrurile se schimbă! Ținuta ta capătă structură, textură, accent și iese din sfera monotoniei.

Dacă vrei, când vorbim despre flats, modelele de pantofi cu vârf interesant sunt ceea ce pantofii cu toc interesant sunt pentru încălțămintea cu toc. Este pur și simplu o inserție care sporește impactul ținutei tale, faptul că ea va fi remarcată și faptul că tu vei fi remarcată. Este o inserție care demonstrează, chiar și în zilele în care mai mult de ”trag un tricou și o pereche de blugi pe mine” simți că nu te poți implica stilistic, că ai imaginație și că ești orice, numai plictisitoare nu! Așa că am ales și eu câteva modele de pantofi sport cu vârful metalic, care mai de care mai variați, din care să-ți alegi preferații!

Citește și:

Jurnalul unei shopaholice, pantofi sport cu vârful metalic, pantofi sport cu textură metalică, pantofi sport cu vârf interesant

Pantofi sport culori metalice Pantofi cu vârf metalizat

Espadrile cu vârf auriu Adidași cu aplicații cu cristale

Pantofi sport cu vârful metalic pentru un outfit de extra efect

Menționez că am ales atât variante de vară – ce bine că vara ține până în octombrie, acum! Avem totuși un ”avantaj” al încălzirii globale – cât și de toamnă. De la espadrile, la teniși, de la ghete la adidași, am căutat cu siguranță cei mai tari pantofi sport cu vârful metalic.

Adesea sunt completați și de aplicații metalice. Adesea nu vorbim doar despre pantofi sport cu textură metalică, ci despre aplicații de cristale, ștrasuri sau glitter strălucitor! Oricum, e bine de știut că nu există model greșit, dacă alegi strălucire! Există totuși, câteva culori sau nuanțe metalizate care se poartă în toamna ce vine, de exemplu. Poți miza pe argintiu, oricând! Este ton metalic vedetă pentru 2018. La fel de bine, cuprul, nichelul, bronzul și auriul pot fi pe lista de așa da. Se mai poartă și culori intense cu textură metalică (fuchsia, cobalt, violet). Important este să mizezi pe pantofi sport cu vârf interesant!

Citește și:

Frumusețea când alegi astfel de modele de pantofi sport cu vârful metalic este faptul că ei pot completa multe piese vestimentare must-have ale toamnei ce vine și ale restului de vară rămas. Pot completa fustele midi, vaproase, feminine.

Pot sta alături de rochii maxi, lungi, flu-flu, chiar și cu inserții prețioase, dar și cu printuri Boho. Pot sta alături de blugi, desigur! Pot fi combinații cu pantaloni scurți sau lungi din piele, uh-la-la, ce combinație! Pot completa geci de piele, jachete de denim sau tricotaje pufoase. Sunt mega-versatili și uber-cool!

Sursa foto front page – Unsplash

Vizionare placuta


Iulia scrie. Scrie content. Scrie despre modă, beauty, vacante. Iulia scrie despre trăiri și gânduri. Iulia scrie cărți pentru copii și un roman. Iulia scrie și aplică strategii în...

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.