Dacă până acum am tot discutat despre prezența texturilor fluide, transparente, prețioase, despre rochiile vaporoase, ce lasă pielea la vedere, despre hainele din voal și dantelă, azi ne concentrăm la o reminiscență din moda anilor 80-90. Azi vorbim despre încălțăminte din materiale transparente, ce lasă la vedere dedesubturile, un alt element definitoriu pentru iarna 2019.

Designerii au propus multe modele de încălțăminte din plastic transparent sau din alte materiale prin care au lăsat să se vadă șosetele și dresurile cu model. Așa că, de altfel, vedetele par a fi dresurile și șosetele, pantofii transparenți fiind doar intermediari. Oare așa să fie?

Aș zică că atunci când vorbim de încălțăminte din materiale transparente, atenția este oricum concentrată în zona pantofilor, orice ai face! Și la pantofi și la ciorapi, și altfel nu are cum să fie. Așa că, dacă vrei să fii în centrul atenției tuturor, te invit să descoperi mai jos încălțăminte din PVC transparent, din silicon și din alte materiale numai bune de etalat.

După sezonul genților 2 in 1 concomitent - clutch în geantă transparentă, PVC-ul, plasticul și siliconul nu au terminat de demonstrat că sunt cool!

Transparențele la accesorii au început încă din sezonul anterior. Clutch-urile prețioase, decorate,opulente, au fot purtate în interiorul genților transparente din plastic. Mai știi? Ei bine, acum moda merge mai departe. Acum creatorii de modă au propus încălțăminte din materiale transparente, de la mici detalii la piese dominante, precum cizmele sau ghetele.

Alege pantofi din silicon transparent de aici

La capitolul încălțăminte din plastic transparent nu există subtilități! De exemplu Balmain a propus cizme Dominatrix, din vinilin negru cu toc din plastic verde fluorescent, transparent. De altfel, la Balmain și restul cizmei, de la gleznă în sus a fost din PVC transparent, tot verde ”a la drumuri și poduri”. #hihi

De la drumuri și poduri trecem la sofisticare, eleganță, prețiozitate și sublim. Alexander Wang a propus încălțăminte din PVC transparent, cu peliculă de dantelă pe deasupra! Absolut senzual și misterios și de purtat doar dacă mergi cu mașina, dar fără doar și poate, de purtat!

Încălțăminte din materiale transparente – de la sandale la pantofi și până la cizme – pentru ținute de efect!

De altfel, cam acestea sunt numele care s-au jucat cu încălțăminte din materiale transparente. Unele piese au fost în întregime din plastic sau silicon transparent. Altele au avut doar tocul sau anumite detalii din astfel de texturi, cu vedere la dresuri sau la piele.

La Balmain am văzut încălțăminte din plastic transparent, stil pumps, cu tocul decorativ cu barete pe gleznă, asortată cu pantaloni din materiale metalice, futuriste. La Wang am mai văzut încălțăminte din PVC transparent, stil stiletto, adesea alături de alte materiale transparente, prețioase – voal, dantelă. Iar la Creatures of Comfort am văzut balerini din silicon transparent, alături de muuulte franjuri.

Vezi încălțăminte din materiale transparente aici

După cum vezi, să tot fie încălțăminte din materiale transparente în iarna aceasta! Tocmai de aceea ți-am propus și eu câteva modele deloc de neglijat. Unele ideale pentru ținutele casual, de zi, precum botinele din plastic, cu toc transparent. Arată absolut fabulos cu ciorapi-plasă și jeans, de exemplu!

Altele, precum sandalele sau platformele cu toc și inserții de PVC sau silicon transparent, perfecte pentru ținutele de seară, prețioase, sau de ocazie.

Am ales încălțăminte din plastic transparent cu toc subțire sau cu toc gros, dar și modele ce imită pantofii cu calapod bărbătesc. Am ales sandale lui stiletto, pumps, cizme și botine, așa încât să te inspiri din versatilitatea acestor piese.

Fie alături de blugi, fie la rochii din dantelă, fie cu fuste din piele, fie alături de stofe sau tricotaje, piesele de încălțăminte din PVC transparent sunt cu adevărat deosebite! Și sigur nu vei avea prea multă concurență, fiind totuși un trend destul de îndrăzneț.

Sursa foto front page – Unsplash

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: