Setari Cookie-uri

Cum să îți schimbi atitudinea când nu mai poți schimba nimic altceva

Oamenii sunt bulversați, nu de lucruri, ci de principiile și opțiunile pe care și le formează cu privire la lucruri. Când suntem împiedicați sau deranjați, ori întristați, nu trebuie să atribuim acest lucru și altora, ci nouă, propriilor noastre principii și avize

Uneori schimbarea situației în care te afli nu este posibilă sub nicio formă - sau pur și simplu nu este posibilă în acest moment. Nu poți avea un nou loc de muncă într-o clipă. Nu poți determina o persoană să se schimbe împotriva voinței sale. Și cu siguranță nu poți șterge trecutul. Așadar, ce opțiuni îți rămân?

Îți schimbi percepția, credința sau părerea despre împrejurările tale. Acest lucru te va ajuta să îți schimbi atitudinea și, în cele din urmă, să îți permiți să crești dincolo de luptele pe care nu le poți controla.

Filosoful grec Epictetus spunea acum mai bine de 2000 de ani că... "Oamenii sunt bulversați, nu de lucruri, ci de principiile și opțiunile pe care și le formează cu privire la lucruri. Când suntem împiedicați sau deranjați, ori întristați, nu trebuie să atribuim acest lucru și altora, ci nouă, propriilor noastre principii și avize".

Citește și:

Nu ai nicio idee cum să schimbi percepția lucrurilor și să îți îmbunătățești atitudinea? Am găsit câteva modalități simple pe marcandangel.com:

foto interior si prima pagina: Olga Golovizina, Shutterstock

1. Ia o pauză

Pentru a obține controlul conștient asupra a ceea ce se petrece în mintea ta, trebuie să dezvolți o conștiință fermă pentru acest proces. Ai răbdare, respiră adânc și eliberează-ți mintea de tot ce se petrece în interior și în jurul tău. Așadar, ia o pauză. Nu spune că nu poți. Da, ai bătălii dificile, te simți nesigură, îți este teama că nu vei reuși, dar ia o pauză de la tot și de la toate. Este perfect sănătos să întrerupi orice faci și să lași lumea să se miște fără tine pentru un timp. Dacă nu, te vei simți din ce în ce mai rău. Trebuie să îți reîncarci bateriile. Găsește un moment de liniște, concentrează-te asupra gândurilor tale și și eliberează-te de haosul din jurul tău.

Citește și:

2. Schimbă-ți focusul

De la conștientizarea gândurilor și a emoțiilor tale devii capabilă să îți redirecționezi în mod conștient atenția. Este timpul să renunți la gândurile care te trag în jos și să te concentrezi pe ceva care te inspiră.

Concentrează-te pe următorul pas logic și semnificativ pe care ar trebui să îl faci. Nu există situații fără speranță; există numai oameni care nu reușesc să vadă mai departe din cauza tuturor scenariilor pe care le fac în mintea lor. Așadar, menține-ți speranța în viață prin gândirea pozitivă. Nu lasă ca durerea să îți distrugă sufletul. Nu lăsă ca negativitatea să îți invadeze complet mintea. Mergi mai departe. Cauta luminiță de la capătul tunelului.

Gândurile tale sunt factorii de decizie, inventatorii visurilor tale și creatorii voinței tale. De aceea trebuie să le oferi mai multă atenție și să alegi să le răspunzi numai celor care te vor ajuta să îți construiești viața dorită.

Citește și:

3. Îmbrățișează acceptarea

Pacea interioară nu depinde de condițiile externe - este ceea ce rămâne atunci când ai renunțat la toate grijile. Pacea se află cu tine în orice loc și în orice moment. Este întotdeauan acolo, așteptându-te cu răbdare să îți îndrepți atenția asupra ei. Renunță la nevoia de a fi peste tot. Acceptă viața pe care o ai. Nevoia de a fi ceva diferit în acest moment nu este altceva decât o îngrijorare.

Vizionare placuta


Kudika
2 August 2018
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.