Faceam o plimbare prin cartier, care era oricum mic, ma intorceam inapoi acasa si rasuflam puternic, dupa care intram in casa. Desigur, pe vremea aceea ma pregateam pentru stresul obisnuit varstei: trebuia sa-mi fac temele, sa citesc ceva pentru literatura, as fi vrut sa ma uit si la unul, doua desene inainte sa adorm, si eventual sa-mi aleg si rochita pentru a 2 a zi.

Asta dupa ce petrecusem deja cateva ore bune la scoala, si mai fusese nevoie sa-mi dedic din timpul meu pretios si pranzului, pe deasupra. Ce stresanta era viata!

Timpul a trecut, iar stresul a capatat haine noi.

Dar numai atunci cand el a devenit prea greu de suportat, mi-am amintit sa merg. Sa mergi pe jos, pare atat de banal.

Citeste continuarea pe AndreeaRaicu.ro

foto main: Kaspars Grinvalds, Shutterstock

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: