O colaborare de-a dreptul fascinantă între puterea naturii și instrumentele muzicale - o orgă de 70 de metri lungime amplasată în Zadar, Croația, folosește puterea vântului și a valurilor care se sparg la țărm pentru a crea note muzicale, liniștitoare și pline de zen. Acest proiect a fost proiectat de arhitectul croat Nikola Basic și deschis publicului în anul 2005. Apa și vântul intră prin găurile din partea inferioară a treptelor și ajung astfel în camerele de rezonanță. Sunetele din aceste camere ies prin găurile formate de-a lungul celor mai înalte trepte. Vă invit să dați play acestei melodii, să închideți ochii și să ascultați aceste sunete minunate, imaginându-vă că sunteți la malul marii și valurile se sparg la picioarele voastre în timp ce vântul se joacă prin plete. Acesta este un exercițiu foarte bun pentru meditație, relaxare și deconectare de la toate problemele.

foto prima pagina: Wonderful Nature, Shutterstock

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: