Setari Cookie-uri

Citatul sufletului tău pentru luna aprilie 2021 în funcție de zodia în care te-ai născut

Luna Aprilie este aici pentru a ne vindeca sufletele. Universul ne protejează inimile și ne ajută să ne eliberăm de toată durerea, să închidem rănile și să vindecăm cicatricile. Este o perioadă frumoasă, de creștere spirituală, de iubire necondiționată față de noi înșine, de redescoperire. 

Află care este citatul pentru sufletul tău pentru a patra lună a anului 2021 în funcție de zodia în care te-ai născut.

Berbec

Nu îți cere niciodată iertare pentru sentimentele pe care le afișezi. Atunci când faci acest lucru, tu îți ceri practic iertare pentru adevărul din tine. Și puțini au puterea să pună în palma altcuiva emoțîi, într-o lume de măști și suflete goale. Sunt puține lacrimi sincere pe pământ.

Taur

Când n-am mai avut nimic de pierdut, am câștigat totul. Când am încetat să mai fiu cine eram, m-am găsit pe mine însumi. Când am cunoscut umilința, chiar și atunci, mi-am continuat drumul și am înțeles că eram liber să-mi aleg soarta.

Gemeni

Dacă vrei să faci o schimbare, e nevoie și de răbdare, e că și cum plantezi o sămânță din care îți vine greu să crezi că va ieși o adevărată plantă, dar după ceva timp asta se întâmplă cu condiția să nu tai primii lăstari, doar pentru că nu vezi încă o plantă matură.

Citește și:

Rac

Ah, suflete, îţi este frică prea mult. Ai văzut propria noastră tărie. Ai văzut propria noastră frumuseţe. Ai văzut peştii tăi aurii. Atunci de ce te-ai mai teme? Tu eşti cu adevărat sufletul sufletului sufletului.

Vizionare placuta


Kudika
6 Aprilie 2021
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.