Setari Cookie-uri

Cartea 'Acolo unde cântă racii' urmează sa fie ecranizată

În regia Oliviei Newman și cu un scenariu scris de Lucy Alibar, nominalizată la un Oscar, Acolo unde cântă racii promite să fie un film de succes. Filmările s-au încheiat deja, iar pelicula este în faza de postproducție, urmând să apară pe marile ecrane pe 22 iunie anul următor.

comunicat de presa: Literatura a fost întotdeauna o sursă importantă de inspirație pentru cinematografie. Unele dintre cele mai mari filme s-au născut din cărți pe măsură, iar dezbaterea „cartea e mai bună decât filmul sau viceversa” a fost purtată în trecut de multe ori, fără ca cineva să-și poată revendica dreptatea absolută. Astăzi, însă, când actori renumiți ca Reese Witherspoon sunt gazdele unor cluburi la fel de celebre de carte sau regizori care au făcut istorie precum Søren Sveistrup cuceresc lumea cu thrillerele pe care le scriu, rivalitatea dintre literatură și cinematografie pare artificială. Este un parteneriat din care toată lumea are de câștigat, mai ales cititorii cărților sau spectatorii filmelor. Iată 3 cărți de la Grupul Editorial Trei care ajung curând pe marile și micile ecrane.

Citește și:

Acolo unde cântă racii: Daisy Edgar-Jones, vedeta miniseriei „Oameni normali”, în rolul principal

Nici nu pot să spun cât de mult iubesc această carte”, spunea Reese Witherspoon pe contul ei de Instagram despre romanul Deliei Owens, Acolo unde cântă racii. „Este despre o tânără pe nume Kya, care a crescut singură în ținuturile mlăștinoase din Carolina de Nord după ce familia a abandonat-o la o vârstă fragedă. Sunt atât de multe în povestea ei: dragoste, mister și o crimă… Aș fi vrut ca romanul să nu se mai sfârșească!”, nota actrița.

Cu un fler extraordinar de a intui ce cărți au potențialul să se transforme în ecranizări de succes, Reese Witherspoon a selectat o echipă de 5 stele și a produs filmul la compania sa, Hello Sunshine, pentru Sony Pictures. Vedeta filmului este Daisy Edgar-Jones, cunoscută din miniseria „Oameni obișnuiți”. Taylor John Smith, devenit popular datorită rolului din thrillerul „Obiecte ascuțite”, este partenerul lui Daisy Edgar-Jones, iar rolul negativ este interpretat de actorul britanic Harris Dickinson. În regia Oliviei Newman și cu un scenariu scris de Lucy Alibar, nominalizată la un Oscar, Acolo unde cântă racii promite să fie un film de succes. Filmările s-au încheiat deja, iar pelicula este în faza de postproducție, urmând să apară pe marile ecrane pe 22 iunie anul următor.

Citește și:

Acolo unde cântă racii – inspirat de o crimă la care a asistat scriitoarea

Povestea cărții scrise de Delia Owens merită ea însăși ecranizată. În primul rând, nimeni nu s-ar fi așteptat ca romanul să fie un bestseller. Înainte de publicarea sa, Delia Owens era un om de știință cu notorietate, însă nu scrisese niciodată beletristică. A lucrat la roman mai bine de 10 ani și l-a publicat la vârsta de 70 de ani – un debut fulminant, care a întrecut toate așteptările! Cartea a fost inițial publicată într-un tiraj modest, de 28.000 de exemplare, dar până la finalul anului a ajuns cea mai bine vândută carte a anului 2019 din Statele Unite, fie că e vorba despre ficțiune sau nonficțiune. Aceasta după ce a petrecut 124 de săptămâni în top bestseller New York Times.

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
12 Septembrie 2021
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.