Auzi, maică, jos labele de pe ovarele mele! (pardon)
După cum bine știți, noi românii suntem meșteri buni și ne pricepem la orice. Ți s-a stricat priza? Pune un băț de chibrit suciș, unul curmeziș, scuipă-n sân și zi Doamne-ajută, lasă că ține. Nu care cumva, piei ispită, să suni un electrician.
Când se strică o mașină, în fața blocului se desfășoară olimpiada de dat cu părerea, faza pe scară. Costel zice că e de la bujie, Vasile știe sigur că nu mai ține cureaua și nea Ion scotocește pe la injectoare. Când e câte un meci de fotbal (sau mai de bon ton, de tenis), arbitrăm mai abitir decât arbitrul, urlăm la mamele jucătorilor și le urăm să pățească lucruri nasoale, cu precădere anale sau necrofile.
Vedeți limpede, le știm noi pe toate mai bine. Inclusiv ce e mai bine pentru cei din jurul nostru. Și pentru copiii celor din jurul nostru. După caz, pentru ovulele amenințate de nefecundare ale celor din jurul nostru.
Sunt în acel punct al vieții mele în care aproape toți prietenii mei au copii sau fac ceva in acest sens, preponderent sex neprotejat. Deși am destule păreri despre acest subiect, refuz cu încăpățânare să emit judecăți de valoare asupra lor.