Esther Perel, psihoterapeuta de cuplu renumită la nivel mondial, subliniază importanța relațiilor, la nivel personal și profesional, spunând că acestea determină calitatea vieții. Iar oamenii de știință îi susțin afirmația.
Așadar, se pare că repararea relațiilor noastre de cuplu e cheia pentru o viață sănătoasă și fericită, dar cum facem asta?
Una dintre cele mai eficiente soluții pentru a ne salva sau îmbunătăți relația este terapia de cuplu.
Aceasta constă în sesiuni de psihoterapie la care participă ambii parteneri, frecvența și durata acestora variind în funcție de particularitățile cazului și metoda psihoterapeutului, dar cel mai frecvent se rezumă la o întâlnire pe săptămână, care durează în medie 60 de minute. Psihoterapeutul este specializat în lucrul cu cuplurile, existând o serie de formări terapeutice axate pe relații, precum: terapia focusată pe emoții (EFT), metoda Gottman sau terapia intergrativ-comportamentală de cuplu. Toate aceste metode au eficiență demonstrată științific, de exemplu un studiu despre predictorii succesului în EFT a arătat că 50% dintre cupluri erau considerate „împăcate” la sfârșitul terapiei, și 70% la trei luni după încheierea procesului terapeutic. Partenerii menționau creșterea satisfacției și fericirii în cuplu și a intimității.