Setari Cookie-uri

Mi-e dor de tine! Gânduri după despărțire. Gânduri de revenire!

Am învățat multe trăind alături de tine, am căpătat amintiri frumoase și mi-am luat lecțiile karmice de care, poate, ființa mea avea nevoie pentru a se dezvolta în acest univers.

De ce suferim când alții se despart de noi?

Mi-e dor de tine în fiacare zi și în fiecare noapte, deși e atât de puțin timp de când ne-am despărțit. De unde vine dorul acesta? E clar că soarta nu ne-a fost propice, nu mă (mai) iubeșți și ai hotărât să îți vezi de viața ta, o viață fără mine. Cred că știu de unde vinde dorul acesta sfâșietor! Un dor cumplit pe care toți cei care au iubit îl cunosc. E ca o dependență, ești lângă mine, deși nu ești! Îți bei cafeaua cu mine, deși, de fapt, o bei singur, undeva. Adormi cu mine în pat, ești lângă mine când mă uit la film, când vreau să sun pe cineva, când mă gândesc la ce mâncăm.

Da, o dependență de o iluzie, acum realizez. Pentru că timpul petrecut împreună devenise tot mai scurt, tu având mereu alte priorități, alte lucruri de făcut, alți oameni cu care să îți împarți timpul liber. Dar eu speram și mai ales visam. De asta îmi este de fapt dor!

Citește și:

În sufletul meu erai cea mai bună persoană din lume!

Îmi este dor de tot ceea ce am proiectat în mintea mea alături de tine, de fericirea la care visam că o vom atinge împreună și care tot întârzia să apară. Mi-e dor de fapt să mai pot visa la câte lucruri minunate am fi putut face împreună și la iluzia că am fi putut fi o familie fericită, cu copii.

Mi-e dor de modul în care te-am proiectat în mintea și sufletul meu, o icoană clădită pe emoții tremurânde și speranțe la care tânjeam. De proiecția aceasta minunată pe care ți-am creat-o îmi e dor, și nu de tine. Ei bine, poate și de tine. Aș vrea să pot transforma tot ce gândeam într-un tablou, ai fi uimit ce om frumos erai acolo.

Și tu ești un om frumos, dar din păcate nu acela. Mi-e frică, oare am să mai pot iubi așa?

Citește și:

Îmi dau seama că te-ai îndepărtat treptat de mine, dincolo de eforturile mele de a menține flacăra vie a cuplului. Și îmi dau seama că nu am vrut să văd toate aceste acțiuni ale tale, nu am vrut să le accept, am evitat adevărul. Știu, am și eu greșelile mele.

ganduri de revenire dupa despartire Foto: By TierneyMJ/shutterstock.com

Dorul – ca o metamorfoză

Am învățat multe trăind alături de tine, am căpătat amintiri frumoase și mi-am luat lecțiile karmice de care, poate, ființa mea avea nevoie pentru a se dezvolta în acest univers.

M-ai schimbat și cred eu că sunt acum și mai frumoasă, mai bună, mai puternică. Iar dorul acesta ce a erupt puternic după despărțirea noastră nu are decât să mistuie ce vrea în mine, ca o metamorfoză a sufletului, ce îmi va deveni mai ușor și mai colorat, cu un extraordinar fluture. Citește continuarea articolului in pagina 2 >>

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
29 Iunie 2020
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.