Setari Cookie-uri

Interviu Rue des Trucs: Pentru unii moda este o armura

In ce stadiu sunt acum designerii ieseni si ce planuiesc pentru viitor, aflati in interviul de mai jos.

In mai, Rue des Trucs debuta la Avanpremiere cu o colectie minimalista. Recent, designerii din spatele brand-ului, Simona Semen si Alina Buzila au lansat campania Padurea Cerbului, dedicata acelei colectii. In ce stadiu sunt acum designerii ieseni si ce planuiesc pentru viitor, aflati in interviul de mai jos.

1. Cum descrieti femeia imbracata in haine semnate Rue des Trucs?


Hainele Rue des Trucs sunt extrem de versatile. De cele mai multe ori insa, femeia care alege RdT este femeia sigura pe stilul ei care acorda mare atentie calitatii materialelor si lejeritatii hainelor.

2. Ce este moda pentru voi?

Pentru unii moda este o armura, pentru noi moda este mai mult de atat. Este o emotie, o forma de arta, un stil de viata.

3. Cum ati descoperit vocatia de designer si cand ati prezentat prima colectie pe podium?

Dintotdeauna am stiut ca design-ul este ceea ce vom face desi ne-am pregatit in domenii diferite, insa ne-am regasit in domeniul modei. Debutul oficial al brandului Rue des Trucs a avut loc anul acesta in luna mai prin lansarea colectiei toamna / iarna 2011-12 in cadrul Galei Avanpremiere.

4. Ce zona de design va caracterizeaza?

Stilul minimalist ne defineste atat ca brand cat si si ca stil personal. Cu siguranta vom experimenta la nivel de tesaturi, structuri, volumetrii sau culori, insa nu credem ca ne vom indeparta foarte mult de ceea ce a devenit semnatura stilistica a brandului.

5. Care este cea mai mare satisfactie de pana acum in cariera de designer?

Fiind la inceput de drum fiecare pas este important iar satisfactiile vin cu orice nou obiectiv atins. Cu siguranta insa debutul din luna mai a reprezentat prima confirmare oficiala a brandului Rue des Trucs.

6. Care sunt designerii vostri preferati?

Ii admiram pe Haider Ackermann, Helmut Lang, Martin Margiela, Stella McCartney, Derek Lam, Véronique Branquinho.

7. Ce inseamna Gala Avanpremiere pentru voi?

Avanpremiere a reprezentat debutul Rue des Trucs intr-un festival autentic de moda, alaturi de designeri consacrati. Intregul concept al festivalului, locatia (MNAC), organizarea impecabila si desfasurarea lui s-a potrivit de minune cu stilul pe care dorim sa il comunicam si a fost o experienta pe care o vom repeta de fiecare data cand vom avea ocazia sa participam.
Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
15 Noiembrie 2011
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.