93% dintre copiii din Romania au fost identificati cu deficiente de calciu si de vitamina D, arata studiul MAMM (Masurarea Aportului de Macro si Micronutrienti la copii prescolari) initiat de Danone Romania, menit sa evalueze carentele alimentare ale copiilor din mediul urban. Astfel, calciul din alimentatia a 9 din 10 copii cu varsta intre 3 si 6 ani este sub aportul standard recomandat, de 800 mg pe zi. La fel de critic stau lucrurile si in cazul aportului de vitamina D, rezultatele aratand faptul ca 99,7 % dintre copii au deficiente si la acest nutrient. Aportul mediu de vitamina D reprezinta, conform constatarilor studiului, doar un sfert din doza zilnica recomandata, de 200 UI pe zi. Scheletul unui copil se reinnoieste in proportie de pana la 100% intr-un an, comparativ cu doar 10% la adulti. Daca in acest proces de reinnoire nu se aduce un aport adecvat de calciu care sa alimenteze continuu formarea osoasa, pot sa apara consecinte pe termen lung. Desi recomandarile medicilor nutritionisti si pediatri prevad consumul zilnic al mai multor portii din principalele categorii de alimente, rezultatele studiului arata ca circa 70% dintre copii consuma legume, fructe, carne de 2-3 ori pe saptamana. Laptele este consumat in medie de 2-3 ori pe saptamana de 51% dintre copii, iaurtul de 74%, iar branza de 66% dintre copii. Doar un procent redus dintre copii consuma zilnic categoriile principale de alimente; astfel, doar 16% consuma legume, 18% fructe si 15% carne, respectiv 27% lapte. Iaurtul este consumat doar in proportie de 10% cu toate ca acesta contine o forma de calciu care este mai usor de asimilat de organism. Cerealele se afla in meniul zilnic al copiilor in proportie de doar 12%, in vreme ce mezelurile sunt consumate aproape zilnic de 23% dintre acestia. Studiul MAMM ofera totodata si informatii importante privind obiceiurile alimentare ale copiilor. 100% dintre copii consuma masa de pranz si cina, 99 % micul dejun, iar 78% consuma o gustare in cursul diminetii. 54% dintre copii depasesc ratia calorica standard de 1800 kcal. Desi numarul recomandat de mese pe zi este, in general, respectat, o concluzie interesanta este ca in weekend, copiii consuma semnificativ mai multe alimente. Asadar, parintii au tendinta sa ii „indoape” pe copii!
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: